La plecare, Prinţul Philip a salutat voios atât personalul clinicii, cât şi pe jurnalişti. Potrivit unor surse medicale, prinţul consort a suferit mai multe intervenţii abdominale care i-au îmbunătăţit simţitor starea de sănătate. Palatul Buckingham a precizat, într-un comunicat, că prinţul Philip va avea nevoie de două luni pentru a se reface și a-şi putea relua programul oficial.
Născut pe 10 iunie 1921 pe insula Corfu din Grecia, Prinţul Philip este fiul Prinţului Andreas al Greciei şi Danemarcei şi al Prinţesei Alice. Încă din copilărie, actualul Duce de Edinburgh a fost prieten cu Regele Mihai al României.
La vârsta de 17 ani a început studiile în Marea Britanie, iar în 1939 a devenit membru al Marinei Regale. În acelaşi an a întâlnit-o pe Prinţesa Elisabeta, care avea să-i devină soţie în noiembrie 1947.
Soţul reginei este cel mai longeviv prinţ consort din istoria Marii Britanii. Prinţul Philip i-a fost alături reginei în toţi cei 61 de ani de domnie şi a participat la întâlniri oficiale şi la evenimente mondene.
El este foarte popular în rândul britanicilor, care îi iartă în permanenţă gafele pe care acesta le mai face la manifestările publice.
Citiți și:
Prinţul Philip împlineşte 92 de ani. Soţul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii îşi serbează ziua de în spital