Primul hostel deschis lângă Cernobîl

Data publicării:
cernobil

Guvernul ucrainean a deschis un hostel în interiorul zonei de contaminare de la Cernobîl, a declarat miercuri un administrator, pentru a le da șansa turiștilor să exploreze epicentrul celui mai devastator accident nuclear din istorie, relatează DPA.

În prezent există paturi pentru 50 de persoane în fostul cămin sovietic localizat la circa 15 kilometri de situl în care a avut loc dezastrul nuclear de la reactorul Cernobîl în 1986.

"Plănuim o extindere pentru a găzdui 102 persoane", a declarat administratorul Svetlana Grishchenko pentru DPA. Primii oaspeți ai hostelului au fost străini care au venit din țări precum SUA, Noua Zeelandă și Danemarca, scrie Agerpres.

Iar o astfel de vacanță nu ar fi completă fără un tur ghidat la reactorul dezafectat.

Guvernul ucrainean le permite turiștilor să pătrundă în zona de contaminare pentru vizite scurte cu permisiune specială. Zona este considerată încă una nelocuibilă.

Explozia de la centrala atomică a provocat un nor radioactiv care s-a întins deasupra unei mari părți a estului Europei.

Un sarcofag de beton a fost turnat în grabă peste reactorul distrus pentru a preveni o contaminare. Sarcofagul a fost consolidat anul trecut cu un dom de oțel.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri