Prima țară din Europa liberă de coronavirus

Data publicării:
Muntenegru turism
FOTO: Twitter/Organizația Națională de Turism Muntenegru

Muntenegru a devenit primul stat din Europa liber de coronavirus, după ce duminică nicio persoană nu a mai fost confirmată ca fiind infectată cu SARS-CoV-2 în această țară, conform datelor institutului național de sănătate publică din Muntenegru, informează Agerpres.

În Muntenegru nu au mai fost înregistrate cazuri noi de contaminare timp de 20 de zile consecutiv.

În urmă cu 68 de zile, în această țară s-a înregistrat oficial primul caz de COVID-19.

Potrivit institutului național de sănătate publică din Muntenegru, în ziua precedentă au fost prelucrate 140 de teste şi niciunul nu a ieşit pozitiv. Aşadar, în momentul de faţă Muntenegrul nu are cazuri active de infectare cu noul coronavirus, a conchis instituţia.

Autorităţile sanitare din ţară au afirmat anterior că epidemia va fi declarată încheiată când nu se vor mai înregistra cazuri noi timp de 28 de zile.

Muntenegru a fost ultima ţară din Europa care a confirmat existenţa unui caz de COVID-19, la 17 martie. De atunci, în micul stat ex-iugoslav cu 630.000 de locuitori au fost confirmate 324 de cazuri de contaminare, 315 vindecări şi nouă decese.

Editor web: M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri