Președintele Ucrainei spune că manifestanții pun în pericol securitatea națională când fac apel la revoluție

Data publicării:
Proteste violente Kiev Ucraina 25 noiembrie 2013 3 -AFP Mediafax Foto-Alexander KHUDOTEPLY-2

Imaginile suprinse de camerele de supraveghere şi date publicităţii de opoziţia ucraineană, arată momentul în care trupele speciale ale poliţiei pătrund în sediul partidului de opoziţie, după ce sparg uşile cu barosul. Urmează o percheziţie de câteva minute, iar poliţiştii pleacă după ce confiscă mai multe documente şi echipamente IT.

În timp ce sediul partidului Iuliei Timoşenko era percheziţionat, poliţiştii demontau corturile instalate în centrul Kievului şi se îmbrânceau cu manifestanţii.

Forţele de ordine i-au îndepărtat cu bastoanele pe protestatari, însă, în ciuda intervenţiei poliţiştilor, oamenii nu s-au lăsat intimidaţi. Sunt şi acum în stradă.

Liderii noştri ne-au spus că trebuie să rămânem în stradă şi asta am şi făcut. N-a fost uşor, dar am crezut că va fi mult mai rău. Am crezut că va fi vărsare de sânge”, a spus unul dintre manifestanți.

La Kiev au ajuns mai mulţi oficiali americani şi europeni, care au discutat cu preşedintele Viktor Ianukovici şi liderii opoziţiei. Printre ei, şeful diplomaţiei europene, Catherine Ashton, dar şi adjunctul secretarului american de stat.

„Statele Unite rămân implicate, lucrăm împreună cu Uniunea Europeană pentru a încerca să readucem pacea şi demnitatea umană”, a afirmat Victoria Nuland, adjunctul secretarului american de Stat.

La finalul întâlnirii cu diplomaţii străini, preşedintele Ianukovici a declarat că este de acord cu eliberarea manifestanţilor reţinuţi în timpul protestelor. În plus, o delegaţie oficială ucraineană va merge la Bruxelles, unde va discuta cu liderii europeni despre situaţia de la Kiev.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...