Preşedintele Poloniei propune desfiinţarea camerei disciplinare a Curții Supreme, aflată în centrul disputei cu UE

Data publicării:
Andrzej Duda, președintele Poloniei.
Andrzej Duda, președintele Poloniei. Foto: GettyImages

Preşedintele polonez Andrzej Duda a anunţat joi un proiect de lege pentru desfiinţarea camerei disciplinare a Curţii Supreme, organ judiciar creat de actuala putere şi aflat în centrul unui conflict între Varşovia şi Uniunea Europeană.

Propun ca această cameră să fie desfiinţată, a spus preşedintele într-o declaraţie oficială, exprimându-şi speranţa că modificarea, ce mai trebuie aprobată de parlament, va duce la încetarea diferendului cu Bruxellesul, relatează AFP și Reuters, citate de Agerpres.

Conform proiectului, judecătorii în funcţie în această cameră vor putea să aleagă să se transfere la o altă cameră a Curţii Supreme ori să se pensioneze.

Camera disciplinară ar urma să fie înlocuită cu un organ nou, Camera de responsabilitate profesională, cu 11 judecători.

Vreau să dau guvernului polonez un instrument pentru a pune capăt diferendului cu Comisia Europeană, a spus Duda.

Propunerea sa a fost însă imediat criticată.

Acest proiect de lege nu este decât o tentativă de a obţine banii de la UE printr-o modificare fictivă de denumire, continuând însă încălcarea deciziilor CJUE, a reacţionat pe Twitter Laurent Pech, profesor de drept european la Universitatea Middlesex din Marea Britanie.

Camera disciplinară face parte dintr-o reformă profundă a sistemului de justiţie polonez, percepută de UE ca un regres în raport cu normele democratice europene şi un atac la adresa independenţei judecătorilor.

Reforma a fost lansată în 2017 de guvernul populist de dreapta al partidului Lege şi Justiţie (PiS), care a explicat-o prin necesitatea de eradicare a corupţiei din sistem şi a moştenirii judecătorilor numiţi sub regimul comunist.

În octombrie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a impus Poloniei o amendă zilnică de un milion de euro pentru ignorarea deciziei sale care ordona suspendarea camerei disciplinare.

Polonia a refuzat să plătească amenda, iar Comisia Europeană, într-o scrisoare de luna trecută, a cerut Varşoviei să achite aproape 70 milioane de euro penalizări acumulate până la acea dată.

Bruxellesul a precizat că, dacă Polonia refuză să plătească, UE ar putea începe să reţină din fondurile europene destinate Varşoviei.

Joi, o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Polonia pentru procedura de numire a judecătorilor camerei civile a Curţii Supreme, care a fost în mod ilegitim influenţată de puterile legislativă şi executivă, potrivit AFP.

CEDO s-a pronunţat în acest caz după ce a fost sesizată de compania Advance Pharma, care comercializa un supliment alimentar retras de pe piaţă în 2010, o decizie anulată ulterior.

Compania a dat în judecată statul pentru a cere despăgubiri, iar cazul a ajuns în final la Curtea Supremă, unde Advance Pharma a pierdut.

CEDO consideră că modul în care au fost numiţi judecătorii Curţii Supreme care s-au pronunţat în cazul Advance Pharma constituie 'o iregularitate fundamentală ce a afectat procedura în ansamblul său'.

CEDO a mai condamnat recent Polonia de trei ori în cazuri ţinând de reforma justiţiei. Curtea de la Strasbourg are pe rol nu mai puţin de 93 de plângeri împotriva statului polonez, majoritatea referitoare la această reorganizare judiciară.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...