Premierul Sunak promite că în 2023 va combate inflaţia, criza din sistemul de sănătate şi imigraţia ilegală

Data actualizării: Data publicării:
Rishi Sunak gesticulează
Premierul britanic Rishi Sunak. Foto: Profimedia Images

Prim-ministrul britanic Rishi Sunak s-a angajat miercuri să reducă la jumătate inflaţia în acest an, să atace criza din sistemul de sănătate şi să lupte contra imigraţiei ilegale, într-un discurs în care şi-a expus priorităţile în contextul gravelor turbulenţe sociale pe care le traversează Regatul Unit, transmite AFP.

În primul său discurs din acest an, Sunak, ajuns la putere la sfârşitul lui octombrie, a enumerat „cinci promisiuni”, „cinci fundaţii pe care să construim un viitor mai bun pentru copiii şi nepoţii noştri”, însă nu a prezentat nicio măsură nouă în acest dosar.

Cu cel mult doi ani înaintea viitoarelor alegeri parlamentare, opoziţia laburistă domină în sondaje într-o ţară marcată de o serie de greve istorice, mai ales în sistemul de sănătate şi în cel feroviar.

„Vom diminua la jumătate inflaţia în acest an, vom face să crească economia, creând locuri de muncă mai bine plătite şi oportunităţi în toată ţara”, a promis Rishi Sunak.

Angajamentul de reducere la jumătate a inflaţiei corespunde previziunilor actuale ale Băncii Centrale.

Şeful guvernului a promis, de asemenea, diminuarea datoriei ţării, care a crescut de la mijlocul lui 2021 sub efectul inflaţiei de aproape 11%, dar şi reducerea lungilor liste de aşteptare în sistemul public de sănătate, NHS, total debordat după mai bine de zece ani de austeritate şi pandemia de COVID-19.

Pe de altă parte, el s-a mai angajat să facă adoptate „noi legi pentru oprirea ambarcaţiunilor mici” şi expulzarea rapidă a celor care sosesc ilegal în ţară, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Sunak a mai spus că promisiunile sale reflectă „priorităţile poporului”. „Acestea sunt priorităţile guvernului vostru. Şi fie le vom îndeplini, fie nu (...) Vom reface încrederea în politică prin acţiune sau deloc. Aşadar, vă cer să ne judecaţi după eforturile pe care le depunem şi rezultatele pe care le obţinem”, a adăugat el, citat de DPA.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri