Premieră în istoria bisericii catolice: Un român a fost numit episcop auxiliar de Roma. Cine este părintele Don Ben

Data actualizării: Data publicării:
Părintele Benoni Ambăruș, primul episcop auxiliar roman de la vatican, sta la birou, cu hartii in mana
Părintele Benoni Ambăruș, primul episcop auxiliar ronmân de la Vatican. Foto: Vatican News

Un român a fost numit, pentru prima dată în istoria bisericii catolice, episcop auxiliar de Roma, aflat în imediata subordine a vicarului Papei Francisc. Părintele Benoni Ambăruș, sau Don Ben, cum i se spune, a plecat în urmă cu mulți ani să studieze la Roma, însă cu timpul a devenit indispensabil la Vatican.

Preotul român Benoni Ambăruș a fost numit de papa Francisc episcop auxiliar în dieceza Romei, încredințându-i sediul titular de Tronto, anunță Vatican News. Cardinalul vicar Angelo de Donatis a precizat că viitorul episcop Ambăruș va fi delegat pentru caritate, pastorația migranților – în special rom și sinti – și oficiul misionar diecezan.

Dieceza Romei este dieceza papei. În prezent, dieceza îl are ca vicar al Sanctității Sale pe cardinalul Angelo De Donatis, ajutat la rândul său de cinci episcopi auxiliari de sector și, de acum, de doi episcopi delegați: unul pentru pastorația sanitară și ”Ordo Virginum” și unul pentru pastorația carității, a migranților și cooperarea misionare între Biserici.

Cine este Benoni Ambăruș, Don Ben

Născut în 1974 la Somușca, Bacău, și sfințit preot la Iași în 2000, noul auxiliar al Romei va primi consacrarea episcopală pe 1 mai 2021 în bazilica ”San Giovanni in Laterano”, catedrala Romei. În ultimii ani, era parohul comunității ”Sfinții Elisabeta și Zaharia”, precum și directorul asociației diecezane Caritas Roma, potrivit Vatican News.

Benoni Ambăruș, cunoscut simplu Don Ben, a intrat la seminarul din Iaşi când avea 15 ani. La 22 de ani a fost trimis să studieze la Roma.

„Trebuia să stau 4 ani. 4 ani s-au transformat în toţi aceşti ani. În 2000 am fost sfinţit preot la Iaşi şi m-am întors la Roma să îmi fac ultimul an de licenţă în dogmatică. Înainte de plecarea acasă mi s-a cerut să rămân un an de zile la Roma, să merg înapoi în seminar ca educator. Am stat un an şi mi s-a spus mai stai un an, apoi mai stai un an, apoi ia fă-ţi şi tu doctoratul, apoi mi-am găsit o parohie şi în 2007 am decis să rămân definitiv aici”, a spus proaspătul episcop, potrivit Mediafax.

El spune că nu ştie de ce a fost numit în funcția de episcop auxiliar, însă bănuieşte un fel de „semnal al Papei Francisc la o mai mare atenţie în valorizarea reciprocă a diferenţelor dintre comunităţi”.

„Am avut de-a face cu Sfântul Părinte în toţi anii aceştia”

În urmă cu câteva zile, Papa Francisc a numit pentru prima dată în istorie „figura episcopului auxiliar” care se ocupă numai de caritate.

„Şi a ajuns năpasta pe mine”, ne spune Don Ben, râzând.

Este primul român şi în general primul străin numit într-o funcţie similară.

Nici acum nu ştie cum se explică numirea: „Am avut de-a face cu Sfântul Părinte în toţi anii aceştia... Am impresia că insistă foarte mult asupra atenţiei de a nu pune la o parte pe nimeni, de a avea grijă ca săracii (material, spiritual, relaţional) să fie în atenţia instituţiilor laice, publice, a cetăţenilor de rând şi a bisericii. Insistă foarte mult pe acest lucru. Pronunţă des integrare, iar la Roma sunt 150 de comunităţi creştine, străine, de diferite limbi, rituri care celebrează în biserici, dar au viaţa lor”.

Întrebat cu ce se va ocupa exact, Don Ben râde din nou: „Dacă aş şti... Vom înţelege încet, încet”.

Se gândeşte la implicarea în stimularea comunităţilor italiene în ce priveşte contactele cu comunităţile străine.

„Slujbele sunt parte relevantă”, ne spune părintele, mărturisind cât îl impresionează copiii străinilor care la spovedanie spun totul în limba lor maternă, dar când ajung la păcate le rostesc în italiană: „În ce limbă se spun lucrurile cele mai intime din viaţă? În limba maternă. În ce limbă te rogi? În limba maternă”.

„Mărunţiş în faţa lui Dumnezeu”

Este fericit că va rămâne „la şcoala săracilor”. Don Ben conduce de mai mulţi ani Caritas Roma şi acum tot ceea ce va urma să facă va „reflecta pastorala celor mai fragili”: „Coordonarea tuturor celor care se ocupă de săraci în Roma e un mod de a sta în contact cu săracii”.

Don Ben nu e impresionat de funcţie, ci de susţinerea, prin rugăciunea, pe care o are din partea oamenilor simpli. Ne-a mărturisit că se simte „mărunţiş în mâinile lui Dumnezeu”: „Ce-aş putea face eu? Am avut o conversaţie cu un preot din România, mi-a spus ştii, m-am rugat până acum în fiecare zi pentru tine, dar de azi înainte am învăţat că va trebui să pun vârstnicii să se roage pentru tine. Şi m-a impresionat că s-a gândit la persoanele cele mai simple şi mai curate care strigă în faţa lui Dumnezeu pentru tine. Asta mă susţine, că persoanele simple mă susţin cu rugăciunea lor. Acum când sunt la Caritas mă uit la extrasurile de cont să văd şi donaţiile. Mereu mă emoţionează când văd donaţii de 5,20 euro, 4,50 euro, mărunţişurile mi se par cele mai preţioase. Aşa mă simt şi eu. Mărunţiş în faţa lui Dumnezeu, restul o să facă El”.

Episcopul Romei este Papa Francisc. Are un vicar, care la rândul lui are episcopi auxiliari: cinci episcopi pentru fiecare sector al Romei, apoi mai este un episcop auxiliar care se ocupă numai de pastorala sanitară, spitale, clinici, iar Don Ben este al şaptelea episcop auxiliar.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”