Victoria sa frauduloasă la alegerile prezidenţiale din 2004 a generat „Revoluţia Portocalie”, în timp ce refuzul său de a semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, din luna noiembrie a anului trecut, a dus la protestele maraton din ultimele trei luni, care l-au forţat să fugă din capitală.
Orfan de la vârsta de doi ani, Viktor Ianukovici a fost crescut de bunica sa. În tinereţe a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru furt. Ascensiunea sa a fost rapidă, de la mecanic la patron al unei întreprinderi de transport. În 1997, la vârsta de 46 de ani, a fost numit guvernatorul regiunii Doneţk. Apoi a fost premier, în perioada 2000-2004 când preşedinte era Leonid Kucima. În 2004 a candidat la alegerile prezidenţiale, le-a câştigat, dar rezultatul scrutinului a fost contestat în stradă. Atunci, „Revoluţia Portocalie” i-a adus la putere pe Viktor Iuscenko şi pe Iulia Timoşenko.
Norocul i-a surâs, însă, şase ani mai târziu. În 2010, el a reuşit să câştige preşedinţia ţării în faţa Iuliei Timoşenko.
În timpul mandatului a fost acuzat că a favorizat îmbogăţirea, prin influenţă şi corupţie, a fiului său, Oleksandr, şi a vicepremierului Serghei Arbuzov. Opoziţia, dar şi presa ucraineană au criticat şi viaţa luxoasă a preşedintelui. Ţinta a fost reşedinţa sa de la Mejigorie, o proprietate de 137 de hectare, aflată în apropiere de Kiev.
Un apropiat al Moscovei, Ianukovici s-a simţit mult mai în largul său atunci când preşedinte al Rusiei a fost Dmitri Medvedev. Cei doi s-au întâlnit de mai multe ori, iar prima întervedere între cei doi şefi de stat a fost în 2010, la scurt timp după ce Ianukovici a câştigat alegerile.
Deşi este un apropiat al Moscovei, Viktor Ianukovici şi-a manifestat voinţa de a se apropia de Uniunea Europeană. S-a râzgandit, însă, cu numai câteva zile înainte de semnarea unui acord de asociere cu UE. Se întâmpla în luna noiembrie a anului trecut, iar pentru a doua oară, o acţiune a lui Victor Ianukovici a oamenii în stradă.