Polonia a decis că unele articole din tratatele europene sunt incompatibile cu Constituţia țării. Reacția Comisiei Europene

Data actualizării: Data publicării:
sediul Tribunalului Constituțional din Polonia
Tribunalul Constituțional din Polonia. Foto: trybunal.gov.pl

Tribunalul Constituţional din Polonia a decis joi că unele articole din tratatele UE sunt incompatibile cu Constituţia ţării, punând astfel în discuţie un principiu-cheie al integrării europene - supremaţia legislaţiei UE asupra legislației naționale. Comisia Europeană anunță că „va utiliza toate instrumentele” pentru a proteja întâietatea dreptului european.

ACTUALIZARE 21.41 Decizia Tribunalului Constituțional al Poloniei „ridică îngrijorări serioase privind întâietatea dreptului european și autoritatea Curții de Justiție a Uniunii Europene”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene, remis joi seară.

Comisia reafirmă principiile de drept ale Uniunii, care sunt:

  • legislația UE are întâietate în fața legislației naționale, inclusiv asupra prevederilor constituționale
  • toate deciziile Curții de Justiție a UE se aplică tuturor autorităților statelor membre, inclusiv instanțelor naționale

„Vom analiza în detaliu decizia Tribunalului Constituțional al Poloniei și vom decide pașii următori, Comisia nu va ezita să folosească puterea conferită de Tratate pentru a proteja aplicarea unitară și integritatea legislației UE”, se mai arată în comunicat. 

ACTUALIZARE 20.53 Comisia Europeană s-a declarat „preocupată” de decizia Tribunalului Constituţional din Polonia, care a considerat unele articole din tratatele UE incompatibile cu Constituţia şi „va utiliza toate instrumentele” aflate la dispoziţia sa pentru a proteja întâietatea dreptului european, a declarat joi comisarul european pentru justiţie Didier Reynders, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Responsabilul belgian, care a precizat că aşteaptă să citească în detaliu decizia, a subliniat că principiile întâietăţii dreptului european asupra dreptului naţional şi caracterul constrângător al deciziilor justiţiei europene se află „în inima Uniunii”. 

Știrea inițială

„Supremaţia dreptului constituţional asupra altor surse de drept derivă direct din Constituţia Republicii Polone. Astăzi (încă o dată) acest lucru a fost confirmat în mod clar de Tribunalul Constituţional”, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al guvernului, Piotr Muller, potrivit Reuters și AFP, preluate de Agerpres.

Guvernul partidului naţionalist Lege şi Justiţie (PiS) este implicat într-o serie de dispute cu UE pe teme care variază de la tribunale şi libertatea presei la drepturile LGBT. Cazul analizat de tribunal se referă la modificările pe care PiS le-a adus sistemului judiciar al ţării.

„Organele europene acţionează dincolo de competenţele lor”, a declarat Julia Przylebska, preşedinta Tribunalului Constituţional polonez, potrivit AFP. Ea a denunţat „ingerinţa Curţii de Justiţie a UE în sistemul judiciar polonez” şi a enumerat o serie de articole din tratatele UE care, conform judecătorilor polonezi, sunt în contradicţie cu legea fundamentală a Poloniei.

Criticii au avertizat că punerea sub semnul întrebării a supremaţiei legislaţiei UE nu numai că pune în pericol viitorul pe termen lung al Poloniei în Uniune, dar şi stabilitatea blocului comunitar însuşi.

Tribunalul a început să audieze cazul în iulie, dar l-a amânat de patru ori înainte de şedinţa de joi. Unii critici spun că amânările ar fi putut avea ca scop să exercite presiuni asupra Bruxelles-ului pentru a accepta Planul naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR) al Varşoviei.

UE a acuzat executivul de la Varşovia că politizează instanţele poloneze, inclusiv Tribunalul Constituţional.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis miercuri că Polonia a încălcat regulile democratice ale independenţei justiţiei forţând transferul unui judecător care criticase guvernul. Depinde de tribunalele din Polonia să decidă cum vor răspunde la acest verdict, dar UE poate recurge la acţiuni legale pentru a impune măsuri.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”