Politico: Pariul de 10 trilioane de euro al Europei – ultima șansă ca UE să nu se scufunde într-un abis financiar

Data publicării:
ilustrație steagul UE, tastatură, euro
Uniunea piețelor de capital ar putea fi ultimul colac de salvare pentru economia înecată a Europei. Foto: Shutterstock

Spre deosebire de americani, europenii nu își asumă riscuri. Dacă ar fi făcut asta, cele 10 trilioane de euro pe care le au în bănci – adică, o treime din economia Statelor Unite – ar fi fost deja investite la bursă. Companiile ar avea mai mulți bani lichizi, ceea ce le-ar permite să cheltuie mai mult pe proiecte de investiții publice, iar asta ar da un avânt economiei înecate a Europei. Dărâmarea acestor bariere ar putea fi ultima șansă pentru guvernele din UE să salveze continentul din prăbușirea în abisul financiar, scrie Politico.

Este vorba despre ceea ce UE numește uniunea piețelor de capital – o denumire anostă pentru un proiect complicat ce conține câteva idei impenetrabile, dar care ar putea transforma economia Europei.

„Uniunea piețelor de capital se transformă din ceva ce ar fi frumos să avem în ceva ce este absolut critic să avem” a spus Niels Brab, director de reglementare la grupul bursier Deutsche Börse.

Cu toate că UE se laudă de mult timp că are o piață unică, realitatea nu s-a ridicat la așteptări, în special în privința fluxului banilor, iar consecințele economice sunt evidente. Uniunea piețelor de capital este o încercare de a rectifica situația.

Printre susținătorii de marcă ai acestei inițiative se numără președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a spus că următorul ei mandat va fi o nouă „eră a investițiilor”, și președintele francez Emmanuel Macron, care a declarat la începutul anului că „nu putem să amânăm aceste investiții”.

Europa nu ține pasul cu SUA și China

Nu este greu de realizat de ce ar fi nevoie de o viziune atât de îndrăzneață: economia europeană a rămas în urmă față de cea a Statelor Unite și a Chinei, industria este în declin, start-upurile europene lipsite de fonduri sunt mai mici și mai puțin de succes față de rivalii lor de peste ocean, iar regulile fiscale ale Uniunii Europene limitează viteza cu care Europa face tranziția înspre energia verde și își întărește forțele pentru a face față agresiunii Rusiei.

„Trebuie să finanțăm proiecte riscante de inovație pentru a micșora decalajul tehnologic față de SUA”, a spus și Stéphane Boujnah, director executiv al celui mai mare grup bursier din Europa, Euronext.

Un prim pas în această direcție ar putea fi crearea unui produs comun de economii la nivelul UE pentru a-i încuraja pe europeni să apeleze mai puțin la depozitele bancare cu dobânzi mici și mai mult la investiții la bursă care vor ajuta companiile să se dezvolte.

Pensiile sunt o altă țintă evidentă. Cu doar câteva excepții, precum Olanda și Suedia, în mare parte din Europa, pensiile sunt plătite de guvern și finanțate prin impozitare. În SUA, spre exemplu, există un cont privat cu stimulare fiscală – planul 401 (k) – care investește banii și îi plătește pe oameni după ce se pensionează.

În SUA, aproape 60% dintre familii dețin acțiuni la bursă, direct sau indirect prin intermediul pensiilor. În Franța și Germania, procentul este în jur de 18%.

Valoarea tuturor companiilor de pe bursele europene, exprimată ca un procent din PIB, este la jumătate față de cea din SUA, potrivit unui raport al Comisiei Europene.

Iar capitalul de risc din Europa – care pariază pe companii emergente din sectorul tehnologiei și este văzut drept ingredientul magic care face ca America să fie o piață atât de atrăgătoare pentru întreprinderile mici și inovatoare – este de 20 de ori mai mic decât cel din SUA.

Cum sunt folosite piețele de capital

O fabrică de armament, o fermă eoliană și un start-up din domeniul inteligenței artificiale sunt foarte diferite, dar au și un lucru în comun: toate au nevoie de bani ca să se poată dezvolta. Aici intră în joc piețele de capital.

O piață de capital este un loc în care investitorii fac schimb cu surse de finanțare. Exemplul cel mai clar este bursa de valori, acolo unde acțiunile companiilor sunt cumpărate și vândute, dar există piețe similare pentru datoriile companiilor sau a guvernelor, cunoscute drept obligațiuni.

Ideal ar fi ca uniunea piețelor de capital să elimine granițele în privința investițiilor și să atragă mai mult capital pentru a finanța industria Europei și a o ajuta să concureze cu rivalii de peste ocean.

„Europa are piețe de capital fragmentate, ceea ce face ca obținerea de fonduri pentru întreprinderi să fie mult mai costisitoare”, a explicat Mathieu Savary, șef de strategie pentru firma de cercetare financiară BCA Research.

În acest moment, în jur de 300 de miliarde de euro provenite din economiile europene sunt investite în fiecare an, în special în SUA.

Macron: „Regulile jocului în Europa de azi nu mai sunt adecvate”

„Regulile jocului în Europa de azi nu mai sunt adecvate, pentru că dacă ne uităm la apărare și securitate, inteligența artificială, decarbonizarea economiilor noastre și tehnologia curată, avem un zid de investiții”, a spus Macron în discursul său intitulat „Europa – ar putea muri”.

Există, însă, și obstacole destul de mari în calea aplicării acestui plan. Spre exemplu, multe instituții financiare – bănci, asiguratori, burse și așa mai departe – beneficiază de pe urma faptului că sunt niște pești mari într-un lac mic.

Sub uniunea piețelor de capital, ele ar intra în competiție cu rivali din toată Europa. Unele dintre ele nu vor rezista și vor da faliment sau vor fi înghițite de rivali.

„Foarte puține țări au încredere în campionii lor naționali că ar putea supraviețui contactului cu concurența adevărată”, a spus Bryan Coughlan, manager pentru finanțare sustenabilă al Organizației Europene a Consumatorilor.

„Toată lumea spune mereu că vrea piețe deschise și concurență și așa mai departe, dar asta nu se întâmplă în politicile adoptate cu adevărat.”

Și chiar dacă uniunea piețelor de capital se va realiza, s-ar putea să nu fie soluția magică la care speră Europa.

Într-un raport recent publicat de Finance Watch, se arată că, în cel mai bun caz, investițiile private vor satisface doar o treime din nevoile UE pentru tranziția verde. Restul banilor trebuie să vină tot din bugetul public.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei