Poliţia italiană a anunţat miercuri arestarea a patru călugăriţe de la o instituţie pentru minori administrată de biserică pe insula Ischia, sudul Italiei, sub acuzaţia de violenţă împotriva copiilor, relatează dpa.
Femeile arestate sunt şefa instituţiei şi alte trei călugăriţe, a precizat poliţia.
Ancheta a fost declanşată în urma unei filmări realizate de un minor, în care se vede una dintre călugăriţe pălmuind un copil de patru ani şi trăgându-l de păr în timp ce alţii priveau.
Potrivit poliţiei, în înregistrare se poate vedea cum fratele copilului, în vârstă de opt ani, încearcă să intervină, însă este lovit de călugăriţă, provocându-i sângerări nazale.
Instituţia bisericii din nordul insulei italiene Ischia, în Golful Napoli, găzduieşte minori care aşteaptă să fie preluaţi de asistenţi maternali sau să fie adoptaţi, precum şi copii care locuiesc acolo ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti, se arată într-un comunicat al poliţiei, potrivit dpa, preluată de Agerpres.
Anchetatorii au declarat că au descoperit şi alte cazuri de minori loviţi cu papuci în zona gâtului sau a mâinilor. Una dintre cele patru călugăriţe a fost trimisă la închisoare. Celelalte trei nu mai au voie să pătrundă în regiunea Campania, de care aparţine insula Ischia, în urma unui ordin judecătoresc.
Editor : Liviu Cojan