Paşaport diplomatic. Momentele grele în care România şi Ungaria şi-au oferit ajutor reciproc
România şi Ungaria mai strigă câteodată una la alta, de peste graniţă, pentru că uneori şi vecinii au supărări. Aflăm astăzi de la ambasadorul Ungariei la Bucureşti poveşti adevărate despre ajutorul pe care ni l-am oferit reciproc în momente grele.
(Prima parte a interviului)
Balazs Barabas: În 2016 am comemorat 60 de ani de la începutul revoluţiei din 1956. Acum ne aflăm la Snagov. De ce este important acest an şi acest loc pentru relaţiile româno-ungare?
(A doua parte a interviului)
Botond Zakonyi: Am putea alege multe locuri relevante pentru relaţiile româno-ungare. Nu doar în capitală, la Bucureşti sau la Budapesta, dar oriunde în provincie, pentru că cele două popoare, pe plan istoric, au multe puncte în care se întâlnesc. Avem multe perioade de istorie comună. Acest lucru este valabil şi pentru istoria contemporană a celor două ţări de după 1989, dar evident şi pentru perioada blocului sovietic. Revoluţia ungară anticomunistă din 1956 a avut multe episoade legate de România. Unul dintre ele este legat de primul ministru, familia lui şi cei mai apropiaţi colaboratori ai săi. În noiembrie 1956, după invazia trupelor sovietice, au petrecut câteva săptămâni la ambasada Iugoslaviei şi au fost deportaţi aici la Snagov, unde au stat patru luni până când au fost transportaţi înapoi la Budapesta, unde a început un proces lung, la sfârşitul căruia primul ministru şi colaboratorii săi au fost executaţi.
De ce a fost dus în România, de ce tocmai în România? Există mai multe presupuneri. Imre Nagy ar fi preferat Iugoslavia, iugoslavii chiar i-au oferit anumite garanţii. De exemplu ei i-au oferit azil la ambasada lor, unde a petrecut mai multe săptămâni.
Iugoslavia era ţară comunistă, dar nu era membră a Pactului de la Varşovia. Acesta ar fi fost un gest din partea lui Imre Nagy, care era un politician de stânga. I-ar fi fost mai simplu să ceară azil de la o ţară non-occidentală şi nu la ambasada Statelor Unite. Astfel ar fi fost într-o poziţie de negociere mai bună mai târziu. Ceea ce nu a văzut a fost faptul că tocmai în 1956 s-au îmbunătăţit relaţiile URSS-Iugoslavia. Era perioada când puterea sovietică, sub conducerea lui Hruşciov, a încetat campania anti-Tito, la schimb Iugoslavia a acceptat să nu ofere azil grupului Imre Nagy. Acesta a fost momentul când s-au activat tovarăşii români. Gheorghiu-Dej şi consilierii săi s-au oferit să-i primească în România. A existat şi un intermediar ideal în persoana lui Valter Roman, un cunoscut militant al mişcării comuniste internaţionale, care a crescut în familie maghiară. El a fost la Budapesta în perioada revoluţiei şi raporta la Bucureşti evenimentele. Apoi a vizitat şi la ambasada Iugoslaviei grupul lui Imre Nagy şi a încercat să-i convingă să meargă la Snagov să se odihnească. Ei au refuzat acest lucru şi au insistat să plece în Iugoslavia sau să rămână în Ungaria. Şi atunci primului ministru i s-a întins o capcană: i-a promis că poate să plece acasă, să plece din ambasadă, nu va păţi nimic. Grupul a crezut acest lucru, a început chiar să-şi trimită mesaje pentru întâlnile de a doua zi la ceai. Cineva a spus că nu trebuie dus acasă, stă la două străzi de ambasadă, merge pe jos acasă. Dar când au ieşit din clădire, erau aşteptaţi de un autobuz, au fost urcaţi în el, uşile au fost închise. Au fost duşi la un aeropot militar şi de acolo aici, la un aeroport militar din Bucureşti. România s-a oferit să facă acest lucru, să-i primească pentru o vreme. Probabil că mai târziu conducerea română a regretat această ofertă, pentru că era o situaţie incomodă. Grupul era practic în arest la domiciliu, o parte dintre ei aici, în palat, Imre Nagy şi secretarul lui a fost cazat nu departe de aici, într-o vilă şi au petrecut iarna acolo. La început condiţiile erau bune, primeau chiar şi ziare străine, îi vizitau funcţionari români şi maghiari de diferite ranguri. Mai târziu aceste vizite s-au rărit şi atunci şi-au dat seama că în Ungaria şi-a stabilizat poziţia guvernul condus de Janos Kadar.
Balazs Barabas: Probabil revoluţia ungară a fost cel mai brutal înăbuşită, însă în anii 1950 au avut loc revolte şi începuturi de revoluţie şi în alte ţări socialiste. În ce măsură a fost deosebită revoluţia maghiară şi cât era de stabilă influenţa sovietică în regiune?
Botond Zakonyi: Imre Nagy a devenit prim-ministru al Ungariei în 1953, atunci a început un fel de program de reformă, oprit în 1955 de grupul comuniştilor conservatori din Ungaria. Dar în mod clar a existat un proces de reforme, de exemplu libertarea de exprimare a fost mult mai mare decât în 1956 în România.
În România era o situaţie interesantă, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi-a stabilizat puterea în 1952, i-a îndepărtat pe toţi cei care prezentau un pericol pentru el şi de acolo până la moartea sa a controlat ferm politica din ţară, mai exact Partidul Comunist. Chiar dacă în 1956 Hruşciov a ţinut faimosul discurs la al 20-lea congres, în care practic a chemat ceilalţi lideri socialişti să-i urmeze exemplul şi să înceapă destalinizarea, să desfiinţeze cultul personalităţii şi tot ce se leagă de el. Şi care practic a şocat liderii est-europeni. Da da. Interesant este că în Ungaria, datorită guvernului Imre Nagy destalinizarea a fost rapidă şi a fost prezentată societăţii traducerea integrală a discursului. Gheorghiu-Dej l-a ascuns luni de zile opiniei publice, iar când în cele din urmă Scânteia l-a publicat, a apărut o variantă prescurtată. În Ungaria au fost schimbări la nivelul conducerii în 1956, în timp ce în România conducerea era stabilă. De fapt, măsurile luate împotriva revoluţiei din '56 au contribuit în mare măsură la menţinerea în funcţie a lui Gheorghiu-Dej. Deci el nu a fost eliminat de această turnură hruşciovistă-antistalinistă, ca alţi lideri est-europeni, pentru că în '56 a dovedit că este nevoie de un lider de genul lui, care respinge o revoltă precum cea din Ungaria, este solidar cu sovieticii, prin primirea lui Imre Nagy, şi ştie să ţină ordine şi la el acasă, în România. Interesant este că în Ungaria a fost o revoluţie, în urmă căreia au fost executaţi 400 de oameni, zeci de mii au fost arestaţi, dar în România nu a fost revoluţie în 1956, cu toate acestea au fost arestaţi 30 de mii de oameni, condamnaţi zeci de mii şi au fost şi condamnări la moarte. O parte dintre ei erau etnici maghiari, dar şi mulţi români.
Au fost demonstraţii de solidaritate, prima dată pe 25 octombrie 1956, la Cluj, apoi la Bucureşti, mai târziu la Timişoara şi Iaşi. Cea mai mare a fost la Timişoara.
Au fost mai multe cauze, era mediul de aşa natură, maghiari, români, şvabi, informaţiile circulau mai intens, iar la facultate evident lucrurile astea se discutau, ceea ce a dus la o manifestare de masă.
Pe 28 octombire, dacă îmi amintesc bine, 500 de studenţi au fost duşi într-o unitate militară din apropiere. Ei au făcut o listă de 12 puncte, o parte dintre acestea erau legate de educaţie, cereau desfiinţarea limbii ruse obligatorii, apoi a termenului de duşman de clasă, deci să nu există discriminare la admitere, dar au fost şi revendicări politice, de exemplu libertatea presei.
Balazs Barabas:Timişoara a fost epicentrul revoluţiei din 1989.
Botond Zakonyi: În anii 1980 regimul Ceausescu a închis practic ermetic ţara, şi din punct de vedere al fluxului de informaţii, ştirile nu intrau şi nu ieşeau din ţară. Cum au ajuns în Ungaria ştirile despre evenimentele de la Timişoara şi cum au fost primite de populaţia ungară? Situaţia Ungariei în 1989 era complet diferită de cea din România, de fapt începând din 1988. Pe vremea aceea aveam 18 ani deci pot spune şi pe baza experienţelor mele personale că pe atunci, să călătoreşti în România ca turist era şocant, să vezi diferenţa dintre două ţări socialiste. În decembrie 1989, când a început revoluţia din România, Ungaria se pregătea pentru primele alegeri multipartite: societatea, clasa politică, presa. Deşi erau puţine organe de presă, informaţiile intrau din multe surse în ţară. Nu doar prin posturile de radio interzise anterior, dar şi presa ungară cred că informa obiectiv despre evenimentele din România şi cele din regiune. Este interesant că potrivit legilor ungare, documentele devin publice după 25 de ani. Astfel şi tranziţia din România din 1989, relaţiile româno-ungare pot fi studiate în mod liber la biblioteca naţională din Budapesta. Sunt acolo toate documentele, şi cele secrete şi supersecrete şi cele ale serviciilor secrete. Spun asta în atenţia tuturor cercetătorilor români, evident trebuie să ştii maghiara, dar se pot copia şi traduce. În România există multe mituri şi legende despre revoluţia din 1989 şi evenimentele de atunci, dar şi multe interpretări. Există varianta romantică, de fapt cea oficială: pe 15 decembrie la Timişoara s-a format o manifestaţie de solidaritate cu Laszlo Tokes, de aici a început revoluţia de la Timişoara, apoi una regională, transilvană şi apoi în toată ţara, care a dus la căderea cuplului dictator, după care Frontul Salvării Naţionale a preluat puterea în mod legitim. Totodată vedem deseori, şi acum doi ani, la aniversarea a 25 de ani, eu personal am văzut cu tristeţe cât de mulţi vorbesc la diverse posturi de televiziune despre servicii secrete, despre puci, că a fost nevoie să moară oameni doar ca să legitimeze preluarea puterii de către FSN. Deci teorii din acestea la modă în România, că maghiarii şi ruşii ar fi fost implicaţi. Merită cercetate documentele din biblioteca naţională. Din ele se vede că diplomaţia ungară de atunci era săracă în informaţii, colegii mei de atunci de la ambasada Ungariei în mod sigur nu dirijau evenimentele, ci încercau să le prelucreze şi să le înţeleagă, la început pe cele din provincie, apoi pe cele din capitală. Dar să ne întoarcem la cum era văzută România din Ungaria. Pe atunci existau multe informaţii false sau temeri. Se temeau că regimul Ceauşescu, care începând din 1987, de la revolta de la Braşov, era într-o evidentă stare de criză. Era penurie de alimente, de energie, nemulţumirea era uriaşă, acestea erau evidente, oricine venea din România sau trecea pe acolo simţea că această politică nu se poate susţine. În timp ce totul s-a schimbat în jurul României, era evident că mai devreme sau mai târziu şi în România trebuie să se schimbe drastic lucrurile, întrebarea era cum se va întâmpla.
În Ungaria lumea se temea că va avea loc o provocare, de exemplu s-a întărit paza centralei nucleare de la Paks. Apoi veneau zvonuri că agenţi români ar otrăvi apa potabilă din Budapesta. Asemenea teorii ale conspiraţiei existau şi în societatea ungară, din fericire nefondate. În timpul revoluţiei între conducerile celor două armate exista contact permanent şi schimbau permanent informaţii. Înainte de a muri, Vasile Milea însuşi i-a telefonat ministrului ungar al apărării. Ministrul ungar al apărării, Ferenc Karpati a scris în memoriile sale că Vasile Milea, şeful statului major i-a telefonat în zilele revoluţiei de la Timişoara şi l-a asigurat că armata nu va interveni, nu va lupta împotriva cetăţenilor români şi dacă vor fi violenţe, ele vor fi provocate de Securitate.
Totodată l-a întrebat pe ministrul ungar dacă sunt adevărate ştirile pe care ei le-au primit la Bucureşti, că în Ungaria se formează grupuri armate ca să vină în România şi să intervină, de partea revoluţionarilor. Iar ministrul ungar i-a răspuns că nici vorbă de aşa ceva, noi suntem deschişi să ajutăm, sub toate formele pe care ni le-ar cere conducerea română. Iar conducerea română a cerut alimente, medicamente şi instrumente medicale.
Această discuţie între ministrul ungar şi şeful statului major român a avut loc în cursul evenimentelor de la Timişoara, iar conducerea ungară a oferit mai târziu armatei române, respectiv noii conduceri române ajutorul său şi atunci au cerut alimente, instrumente medicale şi donaţii de sânge. Primele transporturi, 100 tone de alimente au fost trimise la Arad, apoi cu trenul la Cluj, mai târziu cu avionul, plasmă şi sânge la Bucureşti, şi alte lucruri de care avea nevoie în situaţia aceea conducerea română şi mai târziu avioane militare române au plecat la Budapesta şi au adus de acolo din nou alimente şi produse medicale.
Deci un capitol frumos în colaborarea dintre cele două ţări.
Balazs Barabas: Să adăugăm că au avut loc şi mişcări spontane din ale populaţiei, s-au format spontan convoaie.
Botond Zakonyi: Da, sigur. Este greu de spus câţi au participat dar, dacă mă gândesc doar în familia mea un văr de-al meu şi un coleg de şcoală au mers, unul la Arad şi celălalt la Timişoara, atunci ne putem da seama câţi au participat. Au fost campanii de strângere de haine, alimente, medicamente. Aşa cum am spus mai devreme, în Ungaria presa era liberă, se putea vorbi despre lucrurile astea, unde ducem, cui le dăm, cine le duce, cine le predă. Şi aşa este, plecau convoaie, maşini, camioane. Participau oamenii, bisericile, partidele, alte organizaţii sociale, deci era un entuziasm general în Ungaria.
Este important să accentuăm că donaţiile nu se făceau pentru zonele locuite de maghiari, ideea nu era să trecem graniţa şi să le ducem la Miercurea Ciuc sau la Sf. Gheorghe, donaţiile erau pentru România, oricui avea nevoie de ele sau unde era nevoie de ajutor.
Balazs Barabas: 2016 a fost şi aniversarea unui alt eveniment, în 1996 a fost semnat tratatul de bază dintre România şi Ungaria. Ştim din politica externă că orice acord este valoros în măsura în care este respectat. Cum vedeţi acum, privind în urmă cu 20 de ani, cât a fost de bun, în ce măsură a fost nevoie de el, în ce măsură a avut un efect benefic asupra relaţiilor dintre cele două ţări?
Botond Zakonyi: Tratatul de bază a fost permanent un punct de referinţă în relaţiile dintre cele două ţări, atât în momentele de dezvoltare, cât şi în cele de stagnare. Este un document foarte important. Privind în urmă, a fost un deziderat occidental nu numai spre noi, ci spre toate statele foste comuniste, să-şi normalizeze relaţiile cu vecinii şi să consimtă acest lucru într-un acord bilateral. Europa de est, centrală şi de est este stabilă, nu există intenţii sau obiective ostile, iar exprimarea acestui fapt a fost tratatul de bază. Din acest punct de vedere tratatele de bază sunt foarte similare. Ceea ce este important din tratat pentru ţările noastre este pasajul referitor la minorităţi. A fost o noutate faţă de formatele tratatelor de bază de atunci. Ungaria şi-a manifestat preocuparea privind învăţământul, cultura, identitatea naţională şi există posibilitatea legitimă de a apăra interesele minorităţii maghiare pe acest plan. Este una din cele mai des invocate paragrafe, iar restul sunt astăzi, în UE şi NATO elemente fireşti. Tratatul de bază este un text lung, cuprinde multe elemente, dar aceasta este secţiunea cea mai des invocată în cursul negocierilor diplomatice. Mai târziu tratatul de bază a fost completat şi cu alte documente importante, cu acordul de parteneriat, şi cu altele care reglementează colaborarea. Cu toate acestea nu pot să spun că tratatul de bază şi-a terminat misiunea, eu cred că este bine că există un tratat de bază între cele două ţări. Este bine că există un cadru în care ne putem modela planul unei colaborări armonioase.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
