Parlamentul European a adoptat directiva pentru salariul minim. Țările membre, obligate să asigure un trai decent

Data actualizării: Data publicării:
bancnote si monede euro langa un calculator
Foto: Guliver/GettyImages

Parlamentul European a adoptat, miercuri, cu 505 voturi pentru, 92 împotrivă şi 44 de abţineri, o nouă legislaţie privind salariile minime adecvate în UE, care prevede, printre altele, că țările trebuie să garanteze că salariile minime pe care le stabilesc permit lucrătorilor să aibă un trai decent, ținând seama de costul vieții și de nivelul general al salariilor. Pentru evaluarea caracterului adecvat al salariilor lor minime legale existente, statele membre pot să utilizeze ca referinţă un coş de bunuri şi servicii la preţuri reale sau pot să le fixeze la 60% din salariul median brut şi 50% din salariul mediu brut.

Legislația europeană, stabilită cu Consiliul European în luna iunie, are ca scop ameliorarea condițiilor de viață și de muncă ale angajaților din statele Uniunii Europene dar și promovarea progresului economic și social, se arată într-un comunicat al Parlamentului European. Noua legislație stabilește, în acest scop, cerințe minime pentru caracterul adecvat al salariilor minime prevăzute în legislațiile naționale sau în acordurile colective de muncă.

Noua directivă ar trebui să se aplice tuturor lucrătorilor din UE care au un contract de muncă sau raporturi de muncă. Ţările UE în care salariul minim este deja protejat exclusiv prin acorduri colective nu vor fi obligate să introducă aceste norme şi nici să facă acordurile respective universal aplicabile.

Stabilirea salariului minim rămâne o prerogativă naţională, însă statele membre trebuie să garanteze că salariile minime pe care le stabilesc le permit lucrătorilor un trai decent, ţinând seama de costul vieţii şi de nivelul general al salariilor. Pentru evaluarea caracterului adecvat al salariilor lor minime legale existente, statele membre pot să utilizeze ca referinţă un coş de bunuri şi servicii la preţuri reale sau pot să le fixeze la 60% din salariul median brut şi 50% din salariul mediu brut.

Țările UE, obligate să creeze un sistem de punere în aplicare a legislației

Potrivit noilor norme aprobate de europarlamentari, miercuri, negocierea colectivă la nivel de sector şi la nivel intersectorial este un factor esenţial în asigurarea unui nivel adecvat al salariului minim şi, în consecinţă, trebuie încurajată şi consolidată. În ţările în care negocierea colectivă acoperă mai puţin de 80% din lucrători, statele membre trebuie să stabilească, cu implicarea partenerilor sociali, un plan de acţiune pentru creşterea gradului de acoperire al acesteia.

Textul convenit obligă ţările UE să creeze un sistem de punere în aplicare, inclusiv o monitorizare fiabilă, controale şi inspecţii pe teren, pentru a asigura conformitatea şi a combate subcontractarea abuzivă, activitatea independentă fictivă, nedeclararea orelor suplimentare sau creşterea intensităţii muncii.

„Situaţia actuală demonstrează încă o dată în mod clar că avem nevoie de un parteneriat social solid şi funcţional în Europa. Politica nu poate oferi un răspuns cuprinzător la fiecare aspect al acestei crize”, a declarat raportorul german Dennis Radtke, din grupul PPE.

„Preţurile alimentelor, energiei şi locuinţelor sunt în creştere. Oamenii se străduiesc cu adevărat să facă faţă cheltuielilor de zi cu zi. Nu avem timp de pierdut, munca trebuie să aducă din nou beneficii. Această directivă stabileşte standardele pentru cum ar trebui să arate un salariu minim adecvat. În acelaşi timp, oferim un impuls negocierilor colective, astfel încât mai mulţi lucrători să fie mai bine protejaţi”, a spus şi raportoarea olandeză Agnes Jongerius, din grupul S&D.

Se preconizează ca acordul să fie aprobat oficial de Consiliul UE în septembrie, iar statele membre au apoi la dispoziţie doi ani pentru a se conforma directivei.

În iulie, membrii Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale (EMPL) au susţinut acordul neoficial la care s-a ajuns cu Consiliul la 6 iunie 2022.

Cele mai mari salarii minime sunt în Luxemburg, Irlanda şi Germania, iar cele mai mici în Bulgaria, Letonia şi Estonia. În UE, 21 din 27 de ţări au salariu minim prevăzut de lege, iar în celelalte şase (Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia şi Suedia) nivelurile salariilor sunt determinate prin negocieri salariale colective

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
Reuniune surpriză în Beverly Hills. Cameron Diaz și Demi Moore, împreună la 21 de ani de la premiera...
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la mica recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
volkswagen shutterstock_1154271856
Angajații Volkswagen se oferă să accepte reducerea salariilor, cu condiția să nu fie închise fabricile din...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Matthew McConaughey, adevărul din spatele renunțării la comedii. Nici măcar o ofertă de 14,5 milioane $ nu...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...