Papa Francisc vine în Bulgaria anul viitor

Data actualizării: Data publicării:
Papa Francisc face un semn cu mana. In 2019 vine în Bulgaria
FOTO: Getty Images

Papa Francisc va efectua o vizită în Bulgaria şi Macedonia în perioada 5-7 mai anul viitor, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Greg Burke, potrivit AFP.

Pope Francis Holds His Weekly General Audience
Papa Francisc va vizita Bulgaria / FOTO: Getty Images


„Acceptând invitaţia înaltelor autorităţi şi ale Bisericii Catolice, sanctitatea sa papa Francisc va efectua o vizită în Bulgaria între 5 şi 7 mai (...) şi în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, la 7 mai”, a declarat Burke, citat într-un comunicat al Vaticanului.

Anunţul intervine la o săptămână după ce a fost anunţată vizita papei la Abou Dhabi, prevăzută pentru 3-5 februarie 2019.

Papa Francisc, care va împlini în curând 82 de ani, are deja o agendă foarte încărcată pentru lunile care urmează: este aşteptat în Panama în intervalul 22-27 ianuarie cu ocazia Zilelor mondiale ale tineretului, apoi în Emiratele Arabe Unite.

La finalul lunii martie se va afla în Maroc, după care în mai, în Bulgaria şi Macedonia.

Pentru restul anului 2019, Suveranul Pontif şi-a anunţat, în septembrie, intenţia de a vizita Japonia, o călătorie în Madagascar fiind, de asemenea, prevăzută.

Alegerea Bulgariei şi a Macedoniei, două ţări majoritar ortodoxe, consolidează imaginea papei, născut în Argentina, de partizan al dialogului cu alte confesiuni creştine şi alte religii.

În tot acest timp, invitaţiile venite din partea celor mai multe naţiuni tradiţional catolice au rămas fără răspuns.

Vizita papei Francisc în România, programată la începutul lunii mai 2019, a fost amânată. Administraţia Prezidenţială şi Guvernul României au cerut o altă perioadă în care suveranul Pontif să ne viziteze ţara, pentru că la început de mai, mai exact pe 9 mai, la Sibiu are loc Summitul UE. Papa Francisc este al doilea suveran pontif care vizitează România, după Papa Ioan Paul al II-lea în 1999.

Surse: Agerpres, Digi24

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un bărbat și-a cumpărat cea mai ieftină mașină din lume. Ce poate să facă această la nici 2.500 de euro
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cristina Bălan, imagine rară alături de soțul ei, care și-a sărbătorit ziua de naștere: „Nu am primit o cruce...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
adrian_miulescu
Adrian Miulescu, managerul Institului Național de Recuperare: "Oamenii trebuie să se mobilizeze nu doar în...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...