Preşedintele Ucrainei a acuzat opoziţia că acţionează în mod egoist şi nu în interesul oamenilor.
„Toţi politicienii trebuie să înţeleagă ce responsabilităţi au şi că, atunci când aduni oameni pentru o luptă fermă, când îi chemi la arme, când radicalizezi protestele, este periculos”, a declarat Viktor Ianukovici, preşedintele Ucraine.
Deşi a avertizat asupra oricărei ingerinţe externe în afacerile interne ale Ucrainei, preşedintele Viktor Ianukovici s-a arătat interesat de relansarea relaţiilor cu anumite organizaţii şi state.
„Nu vom permite nimănui să se amestece în treburile noastre, dar suntem interesaţi să avem relaţii bune cu UE, Rusia, SUA şi China”, a subliniat acesta.
Viktor Ianukovici s-a declarat pentru soluţionarea paşnică a conflictului care macină Ucraina de aproape 3 luni şi, referindu-se la cei şase oameni care au murit în timpul manifestaţiilor, a precizat că preţul luptei pentru putere nu trebuie să fie atât de mare.
Totodată, preşedintele Ucrainei a declarat că este dispus să susţină organizarea unui referendum asupra celor mai importante probleme din ţară.
La începutul săptămânii viitoare, liderii opoziţiei Vitali Klitschko şi Arseni Iaţeniuk merg la Berlin unde vor discuta cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, despre situaţia din Ucraina.
Fosta republică sovietică trece printr-o criză politică fără precedent de la Revoluţie portocalie, după ce Viktor Ianukovici a refuzat să mai semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.