Ministerul Economiei din Germania a cerut serviciului de contraspionaj să verifice doi înalți oficiali ai ministerului, din cauza îngrijorărilor privind posibile legături ale acestora cu Rusia, scrie Reuters, preluând săptămânalul Die Zeit.
Potrivit Die Zeit, reprezentanți ai Ministerului Economiei au luat legătura în primăvară cu serviciul german de informații interne, BfV, în legătură cu presupuse poziții pro-ruse ale celor doi oficiali vizați privind planul de redresare a furnizorului de utilități Uniper sau intervenția statului în compania Gazprom Germania.
Publicația nu i-a numit pe cei doi oficiali.
BfV a verificat trecutul oficialilor, relațiile personale și istoricul călătoriilor, dar nu a descoperit până acum dovezi solide de spionaj sau corupție.
Ministerul Economiei, care a precizat că nu comentează cazuri particulare, a spus că a ținut legături strânse cu BfV de la începutul mandatului, având în vedere natura sensibilă a activității, fiins responsabil cu securitatea energetică a țării.
„În plus, actuala administrație a revizuit complet politica de prietenie cu Rusia a guvernului precedent”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului.
„Toate eforturile noii administrații au scopul de a reduce dependența de gazul rusesc; această politică este riguros implementată”, a mai precizat purtătorul de cuvânt.
Editor : B.P.