Potrivit jurnaliştilor străini aflaţi în Doneţk, cele mai intense bombardamente au loc în partea de est a oraşului, în apropierea gării, unde sunt poziţiile ocupate de separatiştii rusofoni.
De asemenea, potrivit agenţiei Reuters, tancuri ale armatei ucrainene au început să ia cu asalt poziţiile rebelilor.
Un purtător de cuvânt al armatei a confirmat că operaţiunea de la Doneţk este în plină desfăşurare, însă nu a precizat dacă oraşul este luat cu asalt şi de către trupele terestre.
Principalele şosele din oraşul cu un milion de locuitori au fost blocate de separatişti, iar cei care locuiesc în zona de conflict au fost evacuaţi în grabă.
Aceasta este cea mai importantă acţiune a armatei ucrainene după ce, la începutul acestei luni, soldaţii au eliberat oraşele Slaviansk şi Kramatorsk, tot în estul Ucrainei.