Pierrette Herzberger-Fofana, o eurodeputată germană de culoare, a anunţat miercuri, în plenul Parlamentului European, că a depus plângere pentru „violență cu tendințe rasiste” pentru că a fost brutalizată de agenţi de poliţie, relatează site-ul LeVif.be, citat de Mediafax.
Herzberger-Fofana, membră a Alianţei 90/Verzi, a povestit că incidentul a avut loc marţi în faţa Gării de Nord din Bruxelles, în timp ce fotografia reţinerea de către poliţişti a doi tineri de culoare.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Preşedintele Parlamentului European, Davide Sassoli, i-a cerut eurodeputatei să ofere detalii despre incident, pentru a putea cere clarificări din partea Poliţiei belgiene.
Eurodeputata germană a explicat că agenţii de poliţie i-au cerut să le dea telefonul cu care îi filmase și, pentru că a refuzat, patru agenţi de poliţie au percheziţionat-o şi i-au confiscat telefonul mobil.
Herzberger-Fofana a precizat că poliţiştii nu au crezut-o când le-a spus că este eurodeputată, iar când şoferul ei le-a confirmat ulterior acest lucru au avertizat că vor depune plângere la Parlamentul UE.
Un purtător de cuvânt al poliţiei belgiene a declarat pentru agenţia Reuters că acest caz este investigat, și că nu a fost folosită violenţa.
Moartea afro-americanului George Floyd, pe 25 mai, în timp ce era imobilizat de agenţi de poliţie în oraşul american Minneapolis a generat proteste violente în Statele Unite şi în alte ţări.