Noi sancțiuni împotriva Rusiei. CE vrea să interzică exporturi importante. Prețul petrolului ar putea fi plafonat pentru țările terțe

Data publicării:
ursula von der leyen
Președinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen. Foto: Profimedia Images

Comisia Europeană a anunțat propunerea sa pentru al optulea pachet de sancțiuni față de Rusia, ca urmare a invaziei din Ucraina. Șefa executivului european, Ursula von der Leyen, a spus că „nu acceptăm falsul referendum și oricare anexare în Ucraina și suntem determinați să facem Kremlinul să plătească pentru această escaladare suplimentară”. Noul pachet include noi restricții la import și export, includerea unor noi indivizi pe lista neagră a UE dar și un acord de principiu cu statele G7 de a plafona prețul țițeiului rusesc pentru țările terțe.

„Săptămâna trecută, Rusia a escaladat invazia Ucrainei la un nou nivel. Falsul referendum organizat pe teritoriile ocupate de Rusia sunt o încercare ilegală de a ocupa teritoriu și de a schimba frontierele internaționale cu forța. Mobilizarea și amenințarea lui Putin de a folosi arme nucleare sunt pași suplimentari pe calea escaladării. Nu acceptăm falsul referendum și oricare anexare în Ucraina și suntem determinați să facem Kremlinul să plătească pentru această escaladare suplimentară.

Propunem interdicții extinse asupra importurilor de produse din Rusia. Aceasta va ține produsele rusești în afara pieței europene și va priva Rusia de venituri de 7 miliarde de euro.

Propunem și extinderea listei de produse care nu mai pot fi exportate în Rusia. Scopul este de a priva complexul militar al Kremlinului de tehnologie cheie. Spre exemplu aceasta include componente aviatice, electronice și anumite substanțe chimice.

Aceste noi interdicții la export vor slăbi și mai mult bazele economice ale Rusiei și îi va slăbi capacitatea de a se moderniza.

Propunem și interdicții suplimentare la furnizarea de servicii europene pentru Rusia și o interdicție a cetățenilor UE de a ocupa funcții de guvernare în companii de stat rusești. Rusia nu ar trebui să beneficieze de cunoștințe și expertiză europene.

În ceea ce privește petrolul rusesc, vă reamintiți că deja am agreat în UE să interzicem țițeiul rusesc extras din mare începând cu 5 decembrie.

De asemenea, știm că anumite țări aflate în dezvoltare încă au nevoie de livrări din Rusia, dar la prețuri scăzute, așa că G7 a decis, în principiu, să introducă un plafon de preț asupra petrolului rusesc pentru țările terțe. Acest plafon va reduce, pe de o parte, veniturile Rusiei și va menține piața globală de energie stabilă pe de altă parte. Astăzi, în pachetul acesta punem bazele legale pentru acest plafon de preț asupra țițeiului”, a afirmat Ursula von der Leyen.

Noile măsuri mai trebuie aprobate în unanimitate de cele 27 de state membre ale UE pentru a fi adoptate, însă nu este clar că acest lucru se va întâmpla în curând, datorită diferendelor dintre țări.

Grupul celor șapte cele mai industrializate state, dintre care Italia, Franța și Germania sunt membre UE, au agreat să implementeze un plafon de preț asupra petrolului prin asigurători, potrivit Reuters.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poprirea pe cont, reguli clare. Ce se întâmplă dacă datornicul își schimbă locul de muncă sau iese la pensie
Digi FM
Rux, revoltată de comentariile lui Mihai Trăistariu privind fostele iubite: „Pe mine mă sperie ca bărbatul să...
Pro FM
Unde a plecat Alina Sorescu după ce a divorțat de Alexandru Ciucu. Fanii, val de reacții: „Prima vacanță în...
Film Now
Ethan Hawke critică noua tendință „nebună” de a angaja actori pe baza numărului de urmăritori de pe rețelele...
Adevarul
Ce spun soldații ruși trimiși pe ascuns în sanatorii din Coreea de Nord pentru îngrijiri medicale: „Mesele...
Newsweek
Guvernul anunță un nou ajutor la pensie pentru plata facturilor. Cardul de energie NU se mai încarcă
Digi FM
Kim Kardashian, declarații despre relația cu Kanye West: „Vrem tot ce e mai bun pentru copii!” Rapperul a...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
"Rambo", între realitate și ficțiune. Adevărul din spatele legendarului personaj interpretat de Sylvester...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”