NATO suspendă cooperarea militară cu Rusia, dar menține dialogul politic

Data publicării:
rasmussen

NATO promite să îşi apere aliaţii în faţa Rusiei, după garanţiile sporite de securitate cerute de ţările membre de pe flancul estic, printre care şi România. Pe de altă parte, Alianţa vrea să facă manevre militare comune cu Republica Moldova, Armenia şi Azerbaidjan, potrivit publicaţiei germane Der Spiegel.

„Am deplasat avioanele din Irak pentru a îmbunătăţi supravegherea Poloniei şi României şi aţi văzut o mai mare prezenţă navală în Marea Neagră”, a confirmat, marți, Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO.

Declaraţiile secretarului general NATO vin după ce publicaţia germană Der Spiegel a anunţat că Alianţa Nord-Atlantică vrea să facă manevre militare comune cu Republica Moldova, Armenia şi Azerbaidjan. NATO transmite astfel un avertisment Moscovei şi se angajează să asigure integritatea teritorială şi independenţa celor trei state. Totul, în condiţiile în care nimeni nu poate confirma declaraţiile preşedintelui rus Vladimir Putin, care susţinea că a ordonat o retragere parţială a trupelor masate la graniţa cu Ucraina.

„Din păcate, nu pot confirma că Rusia îşi retrage trupele. Nu este ceea ce vedem noi. Iar această mobilizare militară masivă nu poate contribui, în nici un caz, la detensionarea situaţiei”, a spus Rasmussen.

În acest timp, Parlamentul de la Kiev a aprobat organizarea unor manevre militare comune cu state din cadrul NATO şi Uniunea Europeană. Exerciţiile vor avea loc în perioada mai-octombrie, pe teritoriul Ucrainei, inclusiv în Marea Neagră. Totuşi, Kievul a primit o veste proastă din partea ministrului german de Externe - aderarea Kievului la NATO nu este pe agendă, cel putin nu intr-un viitor apropiat.

 „Îmi pot imagina o cooperare mai strânsă, în cadrul Consiliului NATO-Ucraina. Dar nu văd o cale clară către statutul de membru NATO (pentru Ucraina – n.r.)”, a spus Frank-Walter Steinmeier, ministrul german de Externe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara în care se vorbesc 839 de limbi. De trei ori mai multe decât în Europa
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”