Moment istoric. Veneția a închis, pentru prima dată în 1.200 de ani, toate barierele în fața apei ce amenința să inunde orașul

Data publicării:
Veneția a închis cele 78 de porți în fața apei ce amenința să inunde orașul

Sâmbătă a fost prima zi de maree înaltă a acestui sezon pentru Veneția. A fost, de asemenea, ziua în care, după decenii de întârzieri, controverse și corupție, orașul și-a testat în cele din urmă barierele care protejează orașul de inundații, relatează CNN.

Mareea era așteptată să atingă 153 de centimetri înălțime, ceea ce ar fi însemnat inundații în jumătate din oraș. Dar Piața San Marco, inundată când mareea depășește 90 de centimetri, a rămas uscaă. Autoritățile locale au reușit să ridice toate cele 78 de bariere.

Un test anterior, făcut în iulie, la care a participat și premierul italian Giuseppe Conte, a mers bine - dar a fost făcut pe vreme bună și cu maree joasă. La testele anterioare autoritățile nu reușiseră să ridice toate cele 78 de porți în barierele care au fost instalate în laguna venețiană.

Sistemul de apărare în fața apelor se numește MOSE, (Moise), sau Modulo Sperimentale Elettromeccanico, adică Modul Experimental Electromagnetic. Se compune din 78 de bariere de inundație instalate în fundul mării în cele trei puncte principale de intrare ale lagunei.

Când sosește mareea înaltă, barierele se pot ridica pentru a forma un baraj, oprind apele din Marea Adriatică să inunde orașul.

Mareele înalte in Veneția apar în mod normal între octombrie și martie și durează câteva ore, afectând predominant cele două zone mai joase - și cele mai vizitate - ale orașului: San Marco și Rialto. Fenomenul este de obicei cauzat de o combinație între mareea excepțional de ridicată, presiunea atmosferică scăzută și prezența vântului Sirocco

În ultimii ani, frecvența și severitatea acestora au crescut din cauza schimbărilor climatice. Pe 12 noiembrie 2019, orașul a fost devastat de o maree alta care a atins 187 de centimetri, aproape 90% din oraș fiind inundat.

Proiectul MOSE este a început 1984, dar a fost atât de afectat de întârzieri și corupție, așa că mulți venețieni nici nu mai credeau că va funcționa.

Aceasta a fost o zi istorică pentru Veneția. Avem o satisfacție uriașă, după ce am petrecut zeci de ani urmărind neajutorați cum apa ajunge peste tot în oraș, provocând pagube uriașe”, a spus primarul Luigi Brugnaro, care a urmărit ridicarea barierelor împreună cu comisarul special MOSE Elisabetta Spitz.

Între timp, Fagarazzi este doar ușurat pentru moment.

Anul trecut a fost traumatizant. S-au auzit sirenele și apa a fost de neoprit. Cred că încă nu am înțeles cât de uimitoare este știrea. Aceasta este o nouă zi pentru Veneția, deoarece este prima dată în 1.200 de ani, de când conducerea Veneției s-a așezat în Piața San Marco, când o maree înaltă nu provoacă inundarea orașului. Pentru venețieni, acest lucru e ca primul pas al lui Armstrong pe lună”, spune Sebastian Fagarazzi, un locuitor al Veneției.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”