Mobilizare impresioantă a NATO pe flancul de Est, aproape de graniţele Rusiei. Mii de soldaţi americani, însoţiţi de tancuri şi masini blindate au fost primiţi cu entuziasm în Polonia. Desfăşurarea de forţe este parte a planului Alianţei Nord Atlantice de reasigurare a aliaţilor europeni în faţa ameninţărilor venite de la Moscova.
"Brigada de fier" a ajuns în Polonia tocmai din Colorado. Vorbim de aproximativ 3.500 de militari, zeci de tancuri Abrams şi sute de vehicule blindate Bradley. Totul a fost transportat din Statele Unite cu vaporul până în Germania, apoi pe calea ferată. Acţiunea se înscrie în operațiunea "Atlantic Resolve", o misiune de liniştire a aliaţilor, decisă de administrația Obama după anexarea Crimeii de către Rusia, în primăvara anului 2014.
Deplasarea trupelor americane în Europa costă aproape trei miliarde şi jumătate de dolari. Este cea mai mare desfăşurare de forţe de acest fel din ultimii 27 de ani.
„Este o zi minunată aceea în care îi putem primi pe soldaţii americani, reprezentanţii celei mai bune, mai puternice şi măreţe armate, pe pământ polonez, aici în Zagan. Ne bucurăm că sunteţi aici. Bine aţi venit în Polonia,” a declarat Beata Szydlo, premierul Poloniei.
Entuziasmul oficialilor nu este împărtăşit şi de localnici care se tem de o reacţie agresivă a Rusiei.
„Când trupe din alte ţări se apropie de Rusia, chiar dacă nu foarte aproape, situaţia se va înrăutăţi. Şi ruşii au fost aici şi apoi i-am alungat. Acum vin americanii,” spune un localnic.
Atitudinea precaută a localnicilor nu este întâmplătoare. Imediat ce trupele americane au pus piciorul pe pământ polonez a venit şi reacţia Rusiei. Moscova consideră această deplasare de forţe în Europa drept o măsură agresivă, care pune în pericol securitatea europeană. Unii militari şi o parte din tehnica desfăşurată în Polonia vor ajunge şi în România în baza de la Mihail Kogălniceanu din Constanţa.