Mircea Geoană: Cea mai brutală lovitură la cel mai ambițios și interesant proiect politic din istoria umanității

Data publicării:
Mircea Geoana Agerpres
Foto: Agerpres


„Este un impact monumental, cea mai puternică lovitură dată proiectului european de la începutul lui. Niciodată o țară de calibrul, magnitudinea și influența Marii Britanii nu a decis să părăsească construcția europeană. Cei care au pierdut referendumul numesc impactul catastrofal, vor urma săptămâni, luni, ani de incertitudine inclusiv strategică, economică. Este o veste extrem de proastă pentru construcția europeană, pentru Berlin și Bruxelles, o veste proastă și pentru Madrid care are o Catalunie care va relua și mai energic eforturile pentru a căuta independența”, declară Mircea Geoană.

Potrivit fostului ministru de externe nu se va întâmpla nimic peste noapte nici pentru românii noștri. „Dureaza luni și ani de negocieri foarte complexe, acorduri complicate. Nu există proceduri de ieșire a unui stat membru, există posibilitatea de a ieși, dar nu proceduri practice. Există o armată de avocați care vor lucra probabil zi și noapte timp de 1-2 ani până când ieșirea propriu zisă și renegocierea rolului.

„Strategic, politic și istoric e cea mai brutală lovitură la cel mai ambițios și interesant proiect de construcție politică din istoria umanității care e UE. Este și un vot economic, un vot de protest social împotriva inegalităților crescânde în lumea contemporană a efectelor mai perverse ale globalizării. E un cumul de factori. Sunt consecințe pe care, din păcate, țările venite mai târziu în Europa, țări precum România, care au economie mai fragilă, care au încă un contract social neclar, care au instituții insuficient de performante. Vom resimți aceste șocuri, direct sau indirect, o perioadă lungă,” arată fostul ministru de externe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri