Minus 36 de grade Celsius. Spania a înregistrat cea mai mică temperatură din istoria măsurătorilor meteo și așteaptă ninsori istorice

Data actualizării: Data publicării:
zapada in spania, masini inzapezite
Două persoane deszăpezesc masinile după ninsoarea abundenta din Spania. FOTO: Agerpres

Ninsori abundente în centrul și nordul Spaniei, unde temperaturile au ajuns până la minus 36 de grade Celsius. Este cea mai scăzută valoare înregistrată în statul iberic de la începutul măsurătorilor meteorologice. 

Valoarea înregistrată a fost cu patru grade Celsius mai scăzută decât precedentul record, ce data din anul 1956, când o temperatură de minus 32 de grade Celsius a fost măsurată în Estany-Gento, în provincia Lleida din nord-estul Spaniei.

Mai multe drumuri din centrul Spaniei au fost închise în urma ninsorilor abundente, iar pe cele rămase deschise, șoferii au circulat în condiții dificile. Meteorologii anunță că vârful furtunii este așteptat în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar în regiunea Madrid ninsoarea va fi una istorică. Acolo, s-ar putea depune un strat de zăpadă de 20 de centimetri.

Autoritățile s-au mobilizat pentru furtuna de zăpada, iar locuitorii au fost sfătuiți să evite deplasările.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românii care pot alege valoarea pensiei pe care o primesc. Legea de care puţini au habar
Digi FM
De ce a dispărut din lumina reflectoarelor și cu ce se ocupă acum Dan Bordeianu. Actorul a rupt tăcerea: „Nu...
Pro FM
Benny Blanco și-a dat seama la a doua întâlnire că Selena Gomez este aleasa: "I-am zis mamei că e fata cu...
Film Now
Scandal în familia lui Nicolas Cage. Actorul, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în...
Adevarul
Strategia celui mai cunoscut agent imobiliar de scădere a prețului locuințelor: „E vina ta! Nu mai face asta!”
Newsweek
Cine se pensionează în 2025 pierde 3.600 lei la pensie. Efectul Ordonanței Trenuleț, devastator
Digi FM
Alina Sorescu, despre momentul în care a plecat de acasă cu copiii și a inițiat divorțul: "Dacă plecam fără...
Digi World
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”