Ministrul leton de externe devine primul preşedinte declarat homosexual al țării baltice

Data publicării:
Edgars Rinkevics
Edgars Rinkevics este noul președinte al Letoniei. Foto: Profimedia Images

Veteranul ministru leton de externe, Edgars Rinkevics, a fost ales miercuri preşedinte al statului baltic de către parlamentul de la Riga, devenind astfel prima persoană declarat homosexuală care ocupă această funcţie, relatează AFP, preluată de News.ro. 

Şef al diplomaţiei letone din 2011, Edgars Rinkevics, în vârstă de 49 de ani, îl va înlocui în funcţie pe Egils Levits, care a decis să nu mai candideze pentru un al doilea mandat. 

„Voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a mă asigura că ţara noastră prosperă şi este în siguranţă”, a declarat Rinkevics după votul din Parlament. 

Edgars Rinkevics şi-a recunoscut homosexualitatea în 2014, devenind prima personalitate politică din ţară care a făcut acest gest. 

Preşedintele Letoniei, ţară membră NATO şi UE, are un rol în mare parte ceremonial. 

Riga susţine ferm Ucraina în lupta acesteia împotriva agresiunii ruseşti şi este de acord cu aderarea Kievului la UE şi la NATO. 

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a felicitat imediat pe Edgars Rinkevics, numindu-l „prieten adevărat al Ucrainei”. 

„Letonia va fi pe mâini bune în următorii patru ani”, a declarat preşedintele demisionar Levits în urma alegerii succesorului său. 

Înainte de a deveni ministru de externe, Rinkevics a lucrat ca analist de politică externă la Latvijas Radio, pentru Ministerul Apărării şi pentru Biroul preşedintelui. 

Mesajul lui Klaus Iohannis 

Președintele Klaus Iohannis l-a felicitat pe Rinkevics pentru alegerea în funcţie. 

„Felicitări Edgars Rinkēvičs pentru alegerea în funcţia de preşedinte al Letoniei. Vă doresc mult succes şi aştept cu nerăbdare să lucrăm împreună la dezvoltarea în continuare a legăturilor excelente dintre România şi Letonia şi la consolidarea coordonării noastre în calitate de parteneri în cadrul NATO, Uniunea Europeană şi forurile regionale!”, a scris Klaus Iohannis, miercuri pe Twitter.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Ce spunea Călin Georgescu pentru organul de propagandă al lui Putin: „Șansa României este înțelepciunea...
Newsweek
520 lei pe lună în plus la pensie pentru 920.000 pensionari. Casa de Pensii a anunțat cine ia banii
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”