Ministrul de interne din Austria spune că România şi Bulgaria nu sunt pregătite să intre deplin în Schengen. „Suntem pe drumul cel bun”

Data actualizării: Data publicării:
Austrian Minister of the Interior Gerhard Karner gesticuleaza cu palma
Ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, se împotrivește primirii României, Bulgariei și Croației în Schengen. Foto: Profimedia

Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, a declarat joi, înaintea reuniunii cu omologii săi din UE, că nu a sosit încă momentul pentru admiterea deplină a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, dar există motive de optimism prudent. Ministrul român de Interne, Cătălin Predoiu, se arăta optimist joi, înaintea reuniunii JAI, la fel ca și premierul Marcel Ciolacu, care a declarat că România va adera anul acesta la Schengen terestru și că este „în contact” cu cancelarul austriac Karl Nehammer.

„Suntem pe drumul cel bun, dar nu la capătul drumului”, a declarat Gerhard Karner, citat de publicația Kurier, potrivit News.ro.

Austria blochează în prezent admiterea deplină a Bulgariei şi a României, care de la sfârşitul lunii martie sunt membre ale „Air Schengen”. Controalele la frontierele aeriene şi maritime au fost astfel eliminate, dar nu şi cele terestre, considerate cele mai importante.

Actualul comisar UE pentru afaceri interne, suedeza Ylva Johansson, şi-a exprimat dorinţa de a asista la ridicarea controalelor la frontierele interne cu România şi Bulgaria înainte de încheierea mandatului său. Este de aşteptat ca aceasta să-i lase locul succesorului său desemnat, actualul ministru austriac de finanţe Magnus Brunner, în decembrie sau ianuarie, odată cu învestirea noii Comisii Europene.

„Am avut experienţe bune la frontierele aeriene şi cred că este timpul să ridicăm controalele şi la frontierele terestre”, a subliniat joi Johansson.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este de asemenea în favoarea aderării depline a României şi Bulgariei în Schengen.

Şi ministrul maghiar de interne, Sándor Pintér, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia Consiliului UE, s-a exprimat în favoarea aderării României şi Bulgariei la Schengen până la sfârşitul anului. El urma să aibă joi şi convorbiri bilaterale cu ministrul austriac de interne, Gerhard Karner.

Este necesară o nouă decizie a Consiliului JAI pentru a stabili data ridicării complete a controalelor la frontierele cu România şi Bulgaria, dar o astfel de decizie nu este încă planificată pentru Consiliul JAI care are loc joi.

Predoiu: România este pe deplin pregătită

Pe de altă parte, ministrul român de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat tot joi, înaintea Consiliului JAI de la Luxemburg, că România este pe deplin pregătită să intre în Spaţiul Schengen cu frontierele terestre. 

„Am aplicat şi am îndeplinit toate criteriile pentru a intra şi cu graniţele terestre. Implementăm perfect decizia Schengen aerian adoptată de Consiliu anul trecut în decembrie. Am redus semnificativ migraţia ilegală prin eforturile Poliţiei de Frontieră şi cooperare poliţienească. Vom continua să aplicăm toate procedurile Schengen şi suntem pregătiţi să implementăm toate instrumentele Schengen”, a spus Predoiu.

El a precizat că, deşi joi nu este ziua adoptării unei decizii, este însă ziua în care se pregăteşte o astfel de decizie.

„Vom discuta cu colegii noştri în perspectiva unei astfel de decizii. Vom continua să cooperăm cu statele membre şi cu Comisia pentru a asigura în mod riguros securitatea frontierelor ţării noastre şi, implicit, ale UE”, a afirmat ministrul român de Interne.

Premierul Marcel Ciolacu declara miercuri că România va adera anul acesta la Schengen terestru și se arăta încrezător că până în decembrie, la următorul Consiliu JAI, „Austria își va schimba părerea”.

„Știţi la fel de bine ca şi mine că de abia s-au terminat alegerile din Austria. Şi era foarte puţin probabil că Austria îşi va schimba părerea, după numai câteva zile de la alegeri. Sunt într-un contact cu cancelarul Nehammer, să vedem ce majoritate se creează în Austria, şi mai este un JAI, parcă pe 11-13 decembrie. Eu sper, ca până atunci, să se lămurească foarte mult lucrurile”.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri