Mesajul UE către China: Vom rămâne vigilenți la orice încercare de a ajuta Rusia, financiar sau militar

Data publicării:
summit ue china prin videoconferinta
Președintele Consiliului European, Charles Michel, și șeful politicii externe a UE, Josep Borrell, au discutat cu președintele chinez Xi Jinping și cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. A fost primul summit UE-China, chiar dacă virtual, după doi ani Foto: Profimedia Images

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat vineri, după primul summit UE-China din ultimii doi ani, că Beijingul „nu poate închide ochii la încălcările dreptului internațional de către Rusia”, iar Uniunea Europeană va rămâne vigilentă la orice încercare de a ajuta Rusia din punct de vedere financiar sau militar. În plus, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat că este în joc reputația Chinei, dacă ajută Rusia să se sustragă sancțiunilor internaționale.

„Vom rămâne vigilenți la orice încercare de a ajuta Rusia din punct de vedere financiar sau militar” și de a eluda sancțiunile impuse Rusiei pentru invazia sa în Ucraina, a avertizat Charles Michel, adăugând că „orice demers al Chinei pentru a ajuta la încheierea războiului ar fi binevenit”.

„Am avut ocazia să explicăm poziția UE, să cerem Chinei să acționeze, să se angajeze să participe în mod activ la toate eforturile care se fac pentru a restabili pacea și stabilitatea”, a adăugat el într-o conferință de presă susținută la Bruxelles după reuniunea la nivel înalt cu China, care a avut loc în format virtual, prin videoconferință.

UE și China au fost de acord că „acest război amenință securitatea globală și economia mondială”, a mai declarat Charles Michel, iar Uniunea Europeană ar saluta pașii pozitivi ai Chinei care ar contribui la încetarea războiului dintre Rusia și Ucraina, a spus președintele Consiliului European.

Președintele chinez Xi Jinping și premierul Li Keqiang au discutat vineri, în cadrul a două sesiuni, cu președinții Comisiei Europene și Consiliului European, Ursula von der Leyen și Charles Michel, precum și cu șeful politicii externe a UE, Josep Borrell, timp de aproape două ore, prin videoconferință. A fost primul summit UE-China din ultimii doi ani.

Ursula von der Leyen: Niciun cetățean european n-ar înțelege vreo formă de sprijinire a Rusiei

„China nu ar trebui să interfereze cu sancțiunile (UE), am spus foarte clar”, a spus, la rândul său, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, precizând că a avut un dialog „foarte deschis și sincer” cu președintele Xi.

„China, în calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, are o responsabilitate foarte specială. Despre acest lucru am discutat într-un mod foarte sincer și deschis. Noi, UE, suntem hotărâți să susținem ordinea multilaterală”, a adăugat ea.

Ursula von der Leyen a explicat părții chineze că niciun cetățean european nu ar înțelege orice formă de sprijin care ar ajuta Rusia să ducă un război și, în plus, asta ar duce la o deteriorare majoră a reputației Chinei în Europa.

„Orice încercare de a eluda sancțiunile sau de a oferi ajutor Rusiei ar prelungi războiul. Acest lucru ar duce la mai multe pierderi de vieți omenești și la un impact economic mai mare”, a explicat, la rândul său, Charles Michel.  „Pașii pozitivi din partea Chinei pentru a ajuta la încheierea războiului ar fi salutați de către toți europenii și de către comunitatea globală”, a arătat el.

Care a fost atitudinea Chinei

China a refuzat să condamne Rusia pentru invazia din Ucraina, în timp ce UE a impus sancțiuni Moscovei.

La rândul său, președintele chinez Xi a declarat că China și Europa ar trebui să ofere stabilitate într-o lume volatilă, dar nu a părut să facă nicio propunere pentru a pune capăt războiului, scrie BBC.

Partea chineză s-a arătat mai puțin interesată să discute cu liderii europeni despre violențele din Ucraina sau despre sprijinul acordat Rusiei, preferând să se concentreze asupra domeniilor de cooperare dintre China și UE. Un rezumat al discuțiilor, în versiunea Beijingului, menționează foarte puțin Moscova, notează The Washington Post.

Citiți și: China a transmis liderilor UE că își va urma „propria cale” în privința războiului din Ucraina

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...