Un medic român din Marea Britanie s-a vaccinat anti-Covid și a povestit că nu a avut niciun efect advers, context în care a transmis un mesaj de încredere în produsul Pfizer-BioNTech.
Corina Ichim este chirurg în Marea Britanie și a fost vaccinată cu prima doză din vaccinul Pfizer-BioNTech în 12 decembrie. La 48 de ore de la vaccinare, ea a povestit că nu a avut niciun efect advers.
Totodată, ea a făcut un apel că vaccinarea este soluția pentru a scădea incidența transmiterii virusului.
"Sper să vă conving că merită considerație și să contrazic zvonurile mincinoase de campanie negativă. Vaccinul va fi cu adevărat eficient dacă îl facem cu toții și scădem incidența transmiterii virusului.", a scris ea pe Facebook.
Marea Britanie a fost prima țară din lume care a aprobat folosirea vaccinului coronavirus Pfizer/BioNTech pe scară largă, comandând 40 de milioane de doze - suficient pentru a vaccina 20 de milioane de oameni, în primă fază.
Vaccinul dezvoltat de Pfizer și BioNTech a fost aprobat de urgență la începutul lunii decembrie, de autoritățile britanice.
Campania de vaccinare a început în 8 decembrie, iar prima persoană vaccinată a fost o femeie de 90 de ani.