Mesajul lui Macron pentru guvern, după protestele violente din Franța: Răspundeți îngrijorării votanților
Data actualizării: Data publicării:
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a avertizat cabinetul luni că protestele violente faţă de taxele pentru combustibil riscă să aducă o imagine negativă Franţei şi a făcut apel la guvern să răspundă îngrijorărilor votanţilor, scrie news.ro, care citează Reuters.
„Nu ar trebui să subestimăm impactul acestor imagini ale Champs-Elysees fiind acaparat de bătălii de stradă care au fost difuzate în Franţa şi în străinătate”, a declarat Benjamin Griveaux, purtătorul de cuvânt al guvernului, reproducând cuvintele preşedintelui francez.
„În spatele acestei furii există, evident, ceva mai adânc iar noi trebuie să răspundem, pentru că această furie, aceste anxietăţi, există de mult timp”, a adăugat Griveaux.
Poliţia din Paris a folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a-i dispersa pe manifestanţii care s-au strâns, sâmbătă, pe Bulevardul Champs Elysees, pentru a protesta pentru a doua săptămână consecutiv faţă de creşterea preţurilor la carburanţi.
Ciocniri violente au avut loc între "vestele galbene" şi poliţişti pe Bulevardul Champs Elysees, după ce manifestanţii au rupt un cordon de securitate.
Forţele de ordine, mobilizate în număr mare, au folosit tunuri de apă şi gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor.
Peste 100.000 de oameni au protestat în 1600 de proteste organizate pe teritoriul Franţei, a anunţat ministerul de Interne.