Meleşcanu: Declaraţiile de unire cu R. Moldova nu au valoare juridică

Data publicării:
MAE - ROMANIA - CROATIA
Foto: Inquam Photos / George Calin

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a afirmat, sâmbătă, referindu-se la declaraţiile de unificare între România şi Republica Moldova adoptate de mai multe autorităţi locale din cele două ţări, că acestea sunt „expresia unei dorinţe” a celor care le-au semnat, dar că nu au valoare juridică.

MAE - ROMANIA - CROATIA
Teodor Meleșcanu / FOTO: Inquam Photos / George Calin

„Din punctul meu de vedere, declaraţiile privind unirea pe care le-au adoptat mai multe municipalităţi sau conduceri de comune sunt, de fapt, expresia dorinţei de a fi mult mai aproape de România. Ele nu au valoare juridică, sunt expresia unei dorinţe pe care o înţelegem şi pe care o respectăm. (…) Deci este expresia unei dorinţe de a fi mai aproape, din punctul nostru de vedere, ele nu au niciun fel de valoare juridică şi nu afectează relaţiile noastre cu Republica Moldova”, a afirmat ministrul de Externe. 

Teodor Meleşcanu a subliniat că există o diferenţă între poziţia preşedintelui moldovean Igor Dodon şi cea a Executivului şi legislativului de la Chişinău care apreciază sprijinul acordat de România Republicii Moldova.

„Eu cred că trebuie să facem o distincţie foare clară între poziţia preşedintelui Dodon şi voinţa politică a Guvernului şi a Parlamentului Republicii Moldova. Vreau să vă asigur, există un respect deosebit şi mulţumiri calde pentru tot ceea ce face România în sprijinirea Republicii Moldova. Există o diferenţă de viziune între preşedintele Dodon, care este mai degrabă preocupat de orientarea Republicii Moldova spre spaţiul estic, şi de majoritatea parlamentară şi guvernamentală care susţin ideea drumului european al Republcii Moldova, idee în care România contribuie foarte substanţial” a mai spus Teodor Meleşcanu.

Săptămâna aceasta, Consiliul Judeţean Prahova a adoptat o „Declaraţie de reunire” cu Basarabia, document semnat de consilierii judeţeni de la Putere şi din Opozţşie, dar şi de fostul preşedinte al CJ Prahova, Mircea Cosma. Prin acest document, aleşii locali prahoveni cer parlamentelor celor două ţări să facă demersuri privind unirea României cu Republica Moldova. Autorităţile din zeci de localităţi din Republica Moldova au adoptat în ultima perioadă documente similare.

Sursa: news.ro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...