Marea Britanie propune a patra doză de vaccin anti-COVID persoanelor vulnerabile

Data publicării:
O seringă este umplută cu ser anti-COVID.
Marea Britanie propune a patra doză de vaccin anti-COVID persoanelor vulnerabile.

O a patra doză de vaccin anti-COVID-19 va fi propusă de luni unui grup de aproape 5 milioane de persoane în Marea Britanie, a anunţat duminică Serviciul Naţional de Sănătate( NHS), relatează EFE.

Doza a patra de vaccin va fi propusă persoanelor de 75 ani şi peste această vârstă şi persoanelor imunodeprimate de peste 12 ani.

În total, aproximativ 5 milioane de persoane ar trebui să primească vaccinul, dintre care 600.000 vor fi chemate să-şi facă programare în cursul săptămânii viitoare pentru a face vaccinul.

„Ca urmare a succesului masiv a campaniei de vaccinare până în prezent, propunem celor de peste 75 de ani şi persoanelor celor mai vulnerabile o doză de supra-rapel în această primăvară pentru a-şi completa protecţia împotriva acestui virus”, a anunţat ministrul sănătăţii, Sajid Javid, într-un comunicat.

În Marea Britanie, fiecare dintre cele patru naţiuni integrante (Anglia, Scoţia, Ţara Galilor, Irlanda de Nord) îşi decid propria politică în materie de sănătate.

În Anglia, adulţii eligibili pentru cea de-a patra doză vor fi vaccinaţi cu Pfizer sau Moderna, în timp ce adolescenţii cu vârsta de 12 - 18 ani vor primi doar vaccinul de la Pfizer.

Marea Britanie a fost puternic afectată de pandemia de coronavirus, înregistrând peste 163.000 de decese.

Numărul persoanelor contagiate cu COVD-19 a crescut în ultimele săptămâni, cu niveluri record în Scoţia unde o persoană din 14 a fost detectată pozitiv în săptămână dintre 7 şi 14 martie, potrivit Biroului Naţional de Statistică (ONS).

În Anglia, ONS estimează că aproximativ o persoană din 20 a fost infectată cu noul coronavirus în aceeaşi perioadă, mai scrie sursa citată de Agerpres.

Nivelurile ridicate de infectare sunt provocate de răspândirea rapidă a sub-variantei BA.2 a Omicron.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri