Marea Britanie a schimbat strategia de vaccinare anti-COVID cu trei zile înainte de startul campaniei. În Marea Britanie au ajuns 800.000 de doze de vaccin de la Pfizer şi BioNTech.
Campania de vaccinare va începe marți, dar nu medicii vor fi primii imunizaţi.
"Acum au fost menţionate persoanele care sunt în vârstă, în casele de bătrâni şi personalul medical care lucrează în casele de bătrâni şi abia ulterior vor fi medicii, asistentele medicale, personalul medical", a declarat Tudor Toma, medic pneumolog în Londra, citat de Mediafax.
Schimbarea strategiei nu este văzută cu ochi buni în Marea Britanie, pentru că specialiştii anticipează un al treilea val al pandemiei. Medicii din Marea Britanie spun că după sărbătorile de iarnă se va întâmpla asta, iar sistemul sanitar va fi copleşit. Tot ei au ]ns[ şi explicaţia pentru care personalul medical nu are prioritate la vaccin.
"În spitalul în care lucram în Londra, erau foarte mulţi care au făcut deja boala, care au deja anticorpi. Deci nu ar fi primii la cel mai mare risc de a se reînbolnăvi. Dar decizia este o decizie care trebuie luată într-un grup ştiinţific, pe baza dovezilor care sunt, legate de cine are cel mai mare risc şi cine ar beneficia cel mai mult", adaugă specialistul.
Este cea mai amplă campanie de vaccinare din istoria Marii Britanii, potrivit premierului britanic Boris Johnson.
Primele 800.000 de doze de vaccin sunt aşteptate să ajungă săptămâna viitoare în Marea Britanie, iar alte milioane de doze vor ajunge în Marea Britanie până la sfârşitul anului 2020.
Marea Britanie a fost prima ţară care a aprobat vaccinul Pfizer/BioNTech, care este în procedură de autorizare în această perioadă în Statele Unite şi din Uniunea Europeană.
Editor : Georgiana Marina