Marc Dutroux, monstrul pedofil. Cazul care a dus la reorganizarea poliției belgiene

Cazul criminalului de la Caracal, Gheorghe Dincă, zdruncină în aceste zile societatea românească, iar revolta este dublată de bâlbele autorităților și disfuncționalitățile constatate în rândul unor instituții care ar trebui să apere cetățeanul. În urmă cu ceva mai mult de 20 de ani, un scandal de pedofilie zguduia nu numai o țară, ci întreaga lume: îngrozitoarea afacere Dutroux. Belgianul care a sechestrat și abuzat copii, cu ajutorul unor complici, rămâne unul dintre monștrii omenirii. Cazul său a dezvăluit că poliția fusese o verigă slabă. În cele din urmă, instituția din Belgia a fost reformată din temelii în urma „afacerii Dutroux”.

De Marc Dutroux ne-am adus aminte și anul trecut, când tema pedofiliei intrase puternic în actualitate odată cu prinderea suspectului care a agresat doi copii în lift și cu dezvăluirea șocantă că acesta lucra de aproape trei decenii în sistemul de stat care ar trebui să asigure securitatea cetățenilor. 

Marc Dutroux este un pedofil belgian, autorul unor violuri și crime ale căror victime au fost copii și adolescente. A fost condamnat pentru aceste fapte, dar ancheta a relevat, între altele, difuncționalități grave ale justiției și rivalități în rândul serviciilor de poliție belgiene, ceea ce a dus în cele din urmă la reforme importante. 

Timp de o săptămână, Regele Albert al II-lea și regina Paola i-au adus la palatul regal pe părinții copiilor dispăruți, cu care au discutat înainte ca suveranul să condamne public erorile comise cerând tuturor celor vizați să aducă îmbunătățiri sistemului de justiție și poliție.

La 20 octombrie 1996, era organizat la Bruxelles „Marșul alb”, iar participanții - cifrele sunt contradictorii, dar în orice caz au fost sute de mii de persoane - au denunțat starea de haos și delăsarea clasei politice, cerând, de asemenea, reforme substanțiale. Această acțiune civică a dus la crearea, în 1998, a Centrului european Child Focus, dedicat copiilor dispăruți și exploatați sexual, cu sediul la Bruxelles. Regina Paola este președintă de onoare. 

Cine a fost Marc Dutroux

Marc Dutroux, spun psihiatrii, era tipul clasic de psihopat. Născut la 5 noiembrie 1956 la Ixelles, în Beliga, Marc Dutroux a fost cel mai mare dintre cei cinci copii ai familiei. Părinții erau învățători. S-au separat în 1971, iar Dutroux a rămas cu mama. S-a însurat de la 19 ani și a avut doi copii. A divorțat apoi în 1983, când deja avea o aventură cu Michelle Martin, cea care avea să-i devină a doua soție. Au avut trei copii împreună (unul născut în 1988, altul în 1993 și un altul în 1995) și s-au căsătorit în 1989, când amândoi erau deja în închisoare. Au divorțat apoi în 2003, când erau tot în închisoare. 

În 1986, Dutroux este arestat, împreună cu Michelle Martin, pentru sechestrarea, răpirea și violarea a cinci minore cu vârste până în 16 ani. Cea mai mică avea 11 ani. Trei dintre fete le răpise din Slovacia comunistă și le violase în fața soției. Pentru aceste fapte a fost condamnat în 1989 la 13 ani și jumătate închisoare. Partenera sa a fost condamnată la cinci ani. Dar după numai trei ani, în aprilie 1992, a fost eliberat condiționat, deși procurorul și psihiatrul s-au împotrivit. Dăduse dovadă de un bun comportament în închisoare și a fost eliberat prin ordin al ministrului justiției, după ce decizia a fost luată de un consiliu special. 

Apoi, Marc Dutroux este arestat la 13 august 1996. Este acuzat de răpirea mai multor fete, fapte comise între 1995 și 1996.

Culmea e că însăși mama lui a trimis o scrisoare către directorul închisorii, în care se arăta îngrijorată că Dutroux ținea captive în casă două tinere. Scrisoarea a fost inițial ignorată. 

Când statul devine complice

Mai mult, după eliberarea din închisoare, Dutroux a convins un psihiatru că are un handicap psihic și ca urmare s-a calificat pentru a primi o pensie de la stat. A primit de la doctor și rețete pentru pastile de dormit și sedative, pe care ulterior le-a folosit asupra victimelor sale. 

De profesie electrician, șomer în majoritatea timpului, Dutroux avea deja un cazier bogat: furt de mașini, jafuri, trafic de droguri. Toate aceste activități i-au adus destui bani cât să trăiască în relativ confort, la Charleroi. Avea șase case, majoritatea nelocuite, iar trei dintre ele le-a folosit pentru a le tortura pe fetele răpite. În pivnița uneia dintre ele, după o ușă masivă de beton, ascunsă după un raft, construise o celulă de 2 metri lungime, mai puțin de un metru lățime și 1,64 înălțime. 

Julie Lejeune și Mélissa Russo, ambele în vârstă de 8 ani, au fost răpite împreună, în iunie 1995, probabil chiar de Dutroux, care le-a închis în ascunzătoarea pe care o construise în pivniță. Le-a abuzat sexual în repetate rânduri și a făcut casete pornografice, filmând aceste abuzuri.

Peste două luni, în august, Dutroux le răpește pe An Marchal, de 17 ani, și pe Eefje Lambrecks, de 19 ani, care erau într-o excursie cu cortul la Ostend. Cel mai probabil a avut un complice, în acest caz, Michel Lelièvre, care l-a ajutat în schimbul unor droguri. Cum în pivniță avea deja două captive, Dutroux le-a legat cu lanțuri de un pat pe cele două fete, într-o cameră din casa în care locuia. Soția sa a știut tot timpul despre acestea. 

La sfârșitul anului 1995, Dutroux a fost arestat pentru implicare în trafic cu mașini furate. Stă trei luni în închisoare, din 6 decembrie 1995 până la 20 martie 1996. Poliția percheziționează casa lui Dutroux pe 13 decembrie 1995, iar peste șase zile face o nouă percheziție în legătură cu furtul de mașini. În acest timp, Julie Lejeune și Mélissa Russo erau încă în viață, în celula din pivniță, dar deși s-au auzit strigăte, poliția nu a găsit fetele.

Soția a hrănit câinii, dar nu și fetele sechestrate. Au murit de foame

Michelle Martin, soția lui Dutroux, a hrănit câinii soțului ei, dar nu și fetele, deși bărbatul îi dăduse instrucțiuni în acest sens. Ea a spus ulterior că i-a fost prea frică să coboare în pivniță. Lejeune și Russo au murit de foame. Au fost puse în saci de gunoi și îngropate în grădina din spatele uneia dintre proprietățile pe care le avea Dutroux.

La numai două luni după ce fusese eliberat din arest, în mai 1996, tot cu ajutorul lui Lelièvre, Dutroux o răpește pe Sabine Dardenne, de 12 ani, în timp ce aceasta mergea spre școală. O închide în pivnița unde le ținuse pe celelalte două fete care muriseră.

Apoi, la 9 august 1996, Dutroux și Lelièvre o răpesc pe Laetitia Delhez, de 14 ani, în timp ce se întorcea acasă de la un bazin de înot. Un martor băgase de seamă dubița lui Dutroux, a descris-o și a identificat o parte din numărul de înmatriculare. Dutroux, soția lui și complicele Lelièvre sunt arestați la 13 august 1996.

Criminalul trece la mărturisiri

O primă percheziție la domiciliul lui Dutroux se dovedește neconcludentă, dar după două zile, Dutroux și Lelièvre fac mărturisiri. Dutroux conduce poliția la ascunzătoarea din pivniță, iar cele două fete, Dardenne și Delhez, sunt găsite în viață. (Într-un interviu pe care l-a acordat după câțiva ani, Dardenne a dezvăluit că Dutroux îi spusese că a fost răpită de o bandă și pentru că părinții ei nu au vrut să plătească răscumpărarea, bandiții voiau să o omoare. Dutroux i-a spus că a salvat-o și că nu trebuie să se teamă de el. A lăsat-o chiar să scrie scrisori către familia ei, pe care, evident, nu le-a trimis niciodată.) 

La 17 august 1996, Dutroux conduce poliția la o altă casă a lui, din altă localitate. Acolo, îngropate în grădină, sunt găsite cadavrele lui Julie Lejeune și Mélissa Russo, precum și al unui alt presupus complice, Bernard Weinstein. Dutroux mărturisește că i-a lovit testiculele lui Weinstein până când acesta i-a dat bani, apoi l-a drogat și l-a îngropat de viu.

Ulterior, Dutroux a spus poliției unde să găsească și cadavrele lui An Marchal și Eefje Lambrecks.  Erau îngropate într-o baracă din apropierea uneia dintre casele deținute de Dutroux, în care Weinstein trăise trei ani.

Poliția confiscă de la proprietățile lui Dutroux sute de filme pornografice, dar și un mare număr de înregistrări video cu scene sexuale pe care Dutroux și soția sa, Michelle Martin, le făcuseră acasă.

Într-un interviu acordat ziarului Le Soir din 9 martie 2016, unul dintre foștii avocați ai lui Dutroux a povestit că pedofilul avea în proiect să răpească enorm de mulți copii și să creeze un fel de oraș subteran, în foste galerii miniere, pentru a regenera „binele, armonia, securitatea”. De asemenea, Le Parisien a scris că Dutroux, care avea cu Michelle trei copii, doi băieți și o fetiță nou-născută, nu era interesat de băieți, dar aștepta să crească fata, pentru a înfăptui un incest, ca să o „inițieze” în arta dragostei.

Deciziile justiției în „procesul secolului”

În 2004, după aproape opt ani de la arestare, Dutroux este găsit vinovat pentru răpire, tortură și abuz sexual în cazul celor șase fete răpite, cu vârste cuprinse între 8 și 19 ani. Patru dintre ele au murit. Dutroux a fost condamnat și pentru uciderea presupusului fost tovarăș, Bernard Weinstein.

Soția lui, Michelle Martin, a fost considerată complice.

Verdictul a fost dat de o curte cu juri, care a audiat pe parcursul procesului declarațiile a 450 de martori. Presa l-a numit „procesul secolului”.

Din 1996 și până  azi Dutroux se află în închisoare. A reușit să evadeze, pentru scurt timp, în aprilie 1998.  A fost condamnat pe viață, în condițiile în care Belgia a abolit pedeapsa cu moartea în 1996, anul când era arestat. 

Soția sa a fost eliberată între timp. Condamnată la 30 de ani închisoare, a fost eliberată în 2012, ceea ce a dat naștere unor proteste violente în Belgia (vezi foto). Trăiește în prezent la o mănăstire.

Culmea e că în 2017, avocatul lui Dutroux a făcut demersuri pentru ca clientul său să fie eliberat condiționat. Cererea a fost respinsă, dar avocatul spunea că se așteaptă ca pedofilul să fie eliberat în decurs de patru ani.

Urmările afacerii Dutroux

Cazul Dutroux a zguduit din temelii societatea belgiană și sistemul de justiție din această țară. Guvernul belgian a decis să facă o reformă a serviciilor de poliție, care până atunci erau scindate în poliție comunală, jandarmerie și poliție judiciară. La 23 mai 1998, cele opt partide politice ale țării ajung la un acord pentru a demara oficial reforma. Noul serviciu de poliție ia naștere la sfârșitul anului și este organizat pe două niveluri: federal și local.

Cazul Dutroux a traumatizat atât de mult societatea belgiană, încât peste o treime dintre belgienii care aveau ca nume de familie Dutroux au făcut cereri, între 1996 și 1998, pentru a-și schimba numele.

Autoritățile au fost criticate din mai multe puncte de vedere. În ciuda unor semnale și avertizări, n-au știut să intuiască intențiile lui Dutroux. Pedofilul mituise un informator al poliției ca să-i furnizeze fete și îi spusese că își construiește o ascunzătoare în piviniță, a relevat ancheta.

Mai mult, în noaptea în care Dutroux le-a răpit pe fetele din camping, era în vizorul unor camere de supraveghere ale poliției, numai că poliția programase camerele să funcționeze numai pe timpul zilei, de la 8:00 la 18:00. 

Când i-au percheziționat prima oară casele, în legătură cu furtul de mașini, polițiștii nu au luat câini sau echipament specializat care le-ar fi permis să descopere prezența fetelor în piviniță, acolo unde n-au băgat de seamă nici că pereții aveau urme proaspete de tencuială și vopsea. Iar când au auzit strigătele fetelor, au crezut că sunt zgomote care vin din stradă. Toate astea se întâmplau în condițiile în care la nivel național poliția era în căutarea unor fete date dispărute, iar Dutroux avea cazier pentru răpire și violare de minore. 

Mai multe dintre casetele care au fost confiscate din casa lui Dutroux arătau intrarea secretă și pivnița în care erau ținute fetele, dar casetele nu au fost niciodată vizionate de poliție, care a motivat ulterior că...nu a avut videoplayer.

Belgienii au fost mâniați și frustrați în urma dezvăluirilor despre greșelile copilărești ale poliției, despre ignorarea unor probe și despre încetineala anchetei. Faptele erau atât de crase, încât au apărut suspiciuni că Dutroux a fost protejat, mai ales când s-a aflat că Dutroux a făcut parte dintr-o rețea de prostituție în care erau implicați membri din poliție și guvern.

Toate acestea au culminat cu demiterea unui judecător de instrucție, Jean-Marc Connerotte, care jucase un rol important în eliberarea a două dintre fetele răpite de Dutroux. Motivul demiterii judecătorului a fost că a participat la o cină de strângere de fonduri pentru familiile fetelor. În locul acestuia a fost numit un judecător începător, care a avut o relație dificilă, conflictuală, cu procurorul public, având viziuni diferite despre caz.

Așa s-a ajuns la masivul protest „Marșul Alb”, din 1996, la care oamenii au cerut reforme în poliție și justiție.

În timpul procesului, Cannerotte a fost chemat ca martor, iar fostul magistrat a izbucnit în lacrimi, sugerând că se teme să facă dezvăluiri pentru că ar fi amenințat. A depus în cele din urmă mărturie că investigația sa a fost serios împiedicată de protecția de care se bucurau unii suspecți la nivel de guvern. Era convins că mafia controlează cazul. 

Scandalul a făcut obiectul unei comisii speciale parlamentare care a desfășurat timp de 17 luni o anchetă, dar a conchis că Dutroux nu avea complici în poziții de rang înalt din poliție și sistemul judiciar, ci doar a profitat de corupția, neglijența și incompetența din aceste domenii. 

Publicul s-a inflamat din nou în aprilie 1998, când a aflat că Dutroux e reușit să evadeze în timp ce se afla la tribunal pentru a-și studia dosarul. A reușit să-l dezarmeze pe un polițist care îl păzea și a fugit. A amenințat un șofer cu arma, i-a luat mașina și a încercat să se ascundă într-o pădure. Imediat a fost declanșată o vastă operațiune de căutare, cu 5.000 de agenți implicați, plus elicoptere, cu alerte la granițe, care practic au fost închise. A fost arestat în câteva ore, după ce a fost zărit de paznicul unei parcări, care a anunțat poliția.  Ministrul justiției, ministrul de interne și șeful poliției au demisionat.

Cazul Dutroux a pătruns în conștiința publicului și altfel. A apărut un serial, coproducție franco-belgiană, Public Enemy, bazat în mare parte pe faptele pedofilului. În 2008, a apărut o carte scrisă de Nicole Malinconi care se numește în traducere „Vă cheamă Michelle Martin” (despre soția lui Dutroux). Și o altă scriitoare, Kristien Hemmerechts, a publicat mai multe romane despre afacerea Dutroux.

Citiți și:  Trei cazuri de răpire care au șocat lumea în ultimii ani

Redactor: Luana Păvălucă