Manifestaţie-gigant împotriva separării Scoției de Regatul Unit

Data publicării:
scotia

Pe muzica fanfarelor, zeci de mii de oameni, membri ai organizaţiei protestante Ordinul Portocaliu, au cerut pe străzile din Edinburgh ca Scoţia să rămână parte a Regatului Unit, aşa cum este de 300 de ani.

Este foarte important să rămânem aici pentru stabilitatea ţării noastre. Am trecut prin toate împreună, am mers la războaie împreună, am rămas împreună. Şi nu mi-ar plăcea să mă despart de ceva care a fost o tradiţie pentru familia mea, timp de 300 de ani”, spune un protestatar.

Guvernul de la Londra încearcă din răsputeri să evite separarea şi avertizează că o eventuală independenţă a Scoţiei ar face mult rău tuturor.

„Facturi mai mari la alimente şi la celelalte produse, pierderea locurilor de muncă, distrugerea oportunităţilor de investiţie. Intrăm pe un teren economic minat”, spune fostul premier Gordon Brown.

Liderii separatişti nu se lasă însă impresionaţi.

„Scoţienii nu vor fi păcăliţi de preţul petrolului, de marile pieţe sau de marele guvern de la Londra. Nu vom permite să pierdem această şansă unică în viaţă să construim o ţară mai prosperă şi o societate mai echitabilă”, spune Alex Salmond, liderul Partidului Naţional Scoţian.

Referendumul pentru independenţă va avea loc la 18 septembrie şi se anunţă o prezenţă uriaşă la urne, de peste 80% dintre votanţi.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Ylva Johansson face declaratii
Comisarul european pentru Afaceri Interne, despre admiterea Românei în Schengen terestru: Sper să se întâmple...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...