Macron va discuta duminică cu şeful AIEA și „în curând” cu Putin

Data publicării:
Emmanuel Macron face declarații
Macron va discuta duminică cu şeful AIEA și „în curând” cu Putin. Foto: Profimedia

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a anunţat sâmbătă, într-un interviu pentru cotidianul Le Parisien, că va vorbi „în curând” cu Vladimir Putin despre problemele de securitate legate de energia „nucleară civilă” a Ucrainei, după ce, duminică, va discuta cu directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), scrie AFP.

Reamintind că, săptămâna aceasta, în cursul vizitei sale în Statele Unite, a discutat „multe ore” cu preşedintele american Joe Biden despre războiul din Ucraina şi implicaţiile sale , „cu scopul a avea un mandat colectiv”, şeful statului francez a indicat că, duminică, va sta „din nou de vorbă” cu Rafael Grossi, şeful AIEA.

„Pe aceste baze voi putea avea în curând o discuţie specifică cu preşedintele Putin pe tema energiei nucleare civile”, a adăugat el, precizând că, în prealabil, va avea o conversaţie cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Ultima discuţie oficială dintre Emmanuel Macron şi Vladimir Putin a avut loc la 11 septembrie.

Preşedintele francez a declarat săptămâna trecută că intenţionează să aibă un contact direct cu preşedintele rus „pe tema energiei nucleare civile, în primul rând, şi a centralei atomoelectrice Zaporojie”.

Între timp, Putin a vorbit vineri la telefon cu cancelarul german Olaf Scholz, acesta din urmă îndemnând la retragerea trupelor ruse din Ucraina pentru a se ajunge la o „soluţie diplomatică”.

Cu cancelarul Scholz, „suntem în strânsă coordonare şi cred că este foarte bine că avem contact regulat şi unii şi alţii” cu Putin, a subliniat sâmbătă Macron la postul de televiziune TF1.

Șeful statului francez a explicat cu acelaşi prilej că a a avut un schimb de idei cu preşedintele Biden despre „arhitectura de securitate în care dorim să trăim mâine”, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Pentru că „unul din punctele esenţiale” pentru Vladimir Putin „este teama că NATO va veni la uşa sa, este desfăşurarea de arme care poate ameninţa Rusia”.

„Acest subiect va face parte din subiectele pentru pace (...). Cum ne protejăm aliaţii şi statele membre (ale NATO) oferind Rusiei garanţii pentru propria sa securitate în ziua în care aceasta se întoarce la masa” negocierilor, a argumentat preşedintele francez.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri