Luptele s-au reluat în Ucraina

Data publicării:
militar cu mitraliera

Un jurnalist al agenţiei Reuters aflat în zonă a relatat că poziţiile armatei ar fi fost bombardate cu arme grele, deşi acestea trebuiau retrase, potrivit acordului de pace semnat la Minsk anul trecut.

Observatorii internaţionali spun că în ultimele zile s-au înregistrat tot mai multe schimburi de focuri între cele două tabere, ceea ce pune sub semnul întrebării respectarea acordului.

Luptele au reizbucnit în condițiile în care, în urmă cu mai bine de o săptămână, Rusia și-a retras parțial trupele din Siria, pe motiv că și-a atins obiectivele.  La scurt timp după anunţ, Vladimir Putin a vorbit la telefon cu omologul său american, Barack Obama, despre modul în care criza din Siria poate fi rezolvată pe cale diplomatică. 

Secretarul american de stat, John Kerry, a sosit, miercuri, într-o vizită la Moscova pentru a discuta despre tranziția politică în Siria și soarta lui Bashar al-Assad.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri