A fost alertă de securitate în Marea Britanie. Un bărbat înarmat a luat ostatici mai mulţi oameni într-un centru comercial de lângă Birmingham.
ACTUALIZARE 23.00. Bărbatul înarmat care ţinea doi ostatici într-un complex comercial din Nuneaton, într-o sală de bowling, a fost reţinut de poliţie, iar cele două victime se află în afara oricărui pericol, informează presa engleză.
Potrivit West Midlands Ambulance Service, suspectul a fost transportat la spital iar apoi la poliţie, iar ceilalţi doi bărbaţi au fost consultaţi la faţa locului şi nu au avut nevoie de spitalizare.
ACTUALIZARE 21.00. Poliţiştii cred că gelozia l-a împins pe atacator la gestul disperat: au aflat că unul dintre ostatici este iubita lui. Individul bănuieşte că îl înşeală. Martorii spun că al doilea om ţinut prizonier sub ameninţarea armei este un bărbat în vârstă de aproape 40 de ani. Oamenii legii nu au anunţat încă dacă au început negocieri pentru eliberarea ostaticilor.
ACTUALIZARE 19.47. Un bărbat, înarmat cu o puşcă de vânătoare, ar ţine de mai bine de 2 ore mai multe persoane ostatice într-un centru de agrement de lângă Birmingham. Mai multe echipaje de poliţie sunt la faţa locului, iar un elicopter survolează zona. Stăzile care duc la acest complex au fost închise. Oamenii legii le-au recomandat englezilor care sunt acum la cinematograful din mall şi la un loc de joacă pentru copii să rămână în interior. Poliţia a precizat că incidentul nu este de natură teroristă.
____________________________________________________________________________________________________________________
Incidentul are loc la o sală de bowling. Poliţia a confirmat că este o acţiune în desfăşurare şi le cere tuturor celor care sunt în zonă să nu se apropie. Mai multe străzi din jur au fost închise.
Potrivit presei din Regat, poliţia le-ar fi recomandat oamenilor aflaţi într-o sală de cinema din apropiere şi la un loc de joacă pentru copii să rămână în interior.
Pe reţelele sociale, cei aflaţi în centrul comercial spun că sunt speriaţi şi că nu li s-a spus ce se întâmplă.