Liderul extremist olandez Geert Wilders a protestat la Ambasada României la Haga

Data publicării:
Geert Wilders liderul partidului PVV din Olanda

Geert Wilders a venit la ambasadă pentru a înmâna diplomaților români o scrisoare în care şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la venirea a românilor şi bulgarilor, care vor putea munci începând de la 1 ianuarie 2014 fără restricţii pe piaţa olandeză.

Geert Wilders a fost primit la ambasadă și a declarat că românii l-au ascultat, potrivit Mediafax, care citează site-ul NLTimes.nl.

Liderul extremist a venit la ambasadă cu un indicator rutier pe care scria „Accesul interzis” în olandeză şi română, dar nu i s-a permis să intre în ambasadă cu indicatorul. Când a sosit la sediul misiunii diplomatice, Geert Wilders a plasat semnul pe stradă, în faţa misiunii româneşti.

Geert Wilders a declarat că la Haga are loc un „summit privind migrarea UE”, a cărui temă centrală priveşte locurile de muncă ce atrag imigranţi și că ar trebui ca ministrul olandez pentru Afaceri Sociale Lodewijk Asscher „să vină de la summitul european şi să spună că ne-am răzgândit şi că românii şi bulgarii nu sunt bineveniţi în Olanda după 1 ianuarie”.

Liderul extremist a mai spus că populaţia este îngrijorată și că aproape trei sferturi dintre olandezi afirmă că se tem de o creştere a nivelului infracţionalităţii şi a presiunii asupra pieţei muncii, a apreciat liderul PVV.

Şeful campaniei pentru alegerile europene în cadrul Partidului Poporului pentru Libertate şi Democraţie (VVD, liberal), eurodeputatul Hans van Baalen, l-a criticat dur, luni, pe Geert Wilders.

Acesta a declarat că a privit protestul PVV la Ambasada României cu jenă. „Aproape că m-am aşteptat să aud sloganul "Românii, afară". Nu este absolut deloc modul în care ar trebui să ne tratăm în Europa”, a spus Hans Van Baalen.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri