Catalonia își va declara luni independența față de Spania - surse

Data actualizării: Data publicării:
carles puigdemont catalonia
Foto: Gulliver/GettyImages

Liderul separatist catalan Carles Puigdemont a afirmat - într-un interviu difuzat miercuri - că guvernul său se pregătește să declare independența acestei regiuni a Spaniei probabil „la sfârșitul săptămânii”. Potrivit unor surse, votul în parlamentul regional va avea loc luni.

Aftermath Of The Catalonian Independence Referendum
Foto: Gulliver/GettyImages

Actualizare 14:30. Catalonia va decide luni să-și declare independența de Spania, a declarat o sursă din guvernul regional pentru Reuters. Astfel, partidele pro-secesiune, care controlează parlamentul regional, au cerut ca luni să aibă loc dezbaterea și votul pentru declararea independenței.


„Vom declara independența la 48 de ore după numărarea rezultatelor oficiale ale referendumului. Aceasta probabil se va termina când ne vom fi recuperat voturile din străinătate. Deci vom acționa la sfârșitul săptămânii sau la începutul săptămânii viitoare”, a declarat el într-un interviu acordat BBC, primul difuzat după votul de duminică.

Puigdemont a declarat că o reacție de opoziție din partea guvernului central ar constitui o „nouă greșeală” care s-ar adăuga unei lungi liste de erori.

„După fiecare din aceste erori, noi am ieșit întăriți. Nu numai pentru că timpul a trecut, ci și pentru că în fiecare săptămână, la fiecare eroare, noi obținem mai mult sprijin din partea societății”, a spus liderul separatist, potrivit Agerpres. 

Duminică, la încheierea scrutinului, Puigdemont asigurase că „milioane” de persoane se mobilizaseră pentru a participa la referendumul privind autodeterminarea regiunii, în pofida interzicerii sale oficiale.

Prin această consultare, cetățenii Cataloniei au „dreptul să aibă un stat independent care să ia forma unei Republici”, a spus el.

Acest referendum nu fost totuși însoțit de niciuna din garanțiile care însoțesc scrutinurile electorale, statul spaniol controlând întreaga infrastructură care i-ar fi permis să prezinte rezultate credibile. Nicio comisie electorală nu a supervizat organizarea, numărarea voturilor nu a fost transparentă, votul nu a fost secret etc.

Spania, deja expusă separatismului de o parte a societății basce în nord, trăiește de la începutul lunii septembrie criza sa politică cea mai gravă după lovitura de stat militară eșuată din 23 februarie 1981.

La 6 septembrie, parlamentul catalan adoptase o lege pentru a organiza acest referendum în pofida interzicerii sale, argumentând cu faptul că separatiștii îl cer din 2012.

Duminică seara, Mariano Rajoy îl desemnase — fără a-l numi — pe Puigdemont drept unul dintre responsabilii evenimentelor din cursul zilei, apreciind că acesta promovase „încălcarea legii și ruperea coabitării armonioase între comunități”. „Nu căutați alți vinovați, nu există”, adăugase premierul spaniol.

Puigdemont și întregul executiv catalan sunt vizați deja de o anchetă penală pentru „nesupunere, încălcarea atribuțiilor și deturnare de fonduri publice” în legătură cu organizarea referendumului.

Într-o primă reacţie la situaţia tensionată din această regiune a Spaniei, regele Felipe al VI-lea a acuzat autorităţile catalane că au încălcat Constituţia şi legile ţării, iar printr-un astfel de comportament au dezbinat societatea catalană şi au subminat democraţia.

Trăim momente foarte grave pentru democraţia noastră. În acest context, vreau să mă adresez direct tuturor spaniolilor. Toţi suntem martorii evenimentelor din Catalonia - cu scopul final al autorităţilor de acolo: proclamarea ilegală a independenţei. De mai mult timp, anumite autorităţi din Catalonia, în mod repetat, conştient şi deliberat au încălcat Constituţia şi Statutul autonom, cel care protejează şi recunoaşte instituţiile istorice şi guvenul autonom. Aceste autorităţi, într-o manieră clară, s-au situat în afara legii şi a democraţiei. Prin deciziile lor, au încălcat sistematic legile, arătând o lipsă inadmisibilă de loialitate faţă de puterile statului, un stat pe care aceste autorităţi îl reprezintă în Catalonia. Au încălcat toate principiile democratice ale statului de drept şi au subminat astfel armonia şi unitatea societăţii catalane. Zeci de ani am trăit într-un stat democratic. Ştiu că în Catalonia există o mare îngrijorare cu privire la atitudinea autorităţilor catalane. Catalanilor le spun că nu sunt singuri”, a declarat Regele Felipe al VI-lea.

Ieri, peste 300.000 de oameni au protestat pe străzile din Barcelona faţă de puterea centrală de la Madrid şi violenţa cu care a intervenit pentru a pune capăt referendumului pentru independenţă de duminică.

 

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...