Jurnalistă italiană, condamnată să-i plătească 5.000 de euro Giorgiei Meloni, după ce a făcut glume pe seama înălțimii ei

Data publicării:
Giorgia Meloni
Giorgia Meloni, prim-ministra guvernului Italiei. Foto: Profimedia Images

Un tribunal din Milano a ordonat unei jurnaliste să-i plătească şefei guvernului italian, Giorgia Meloni, despăgubiri în sumă de 5.000 de euro, pentru că a ironizat-o într-o postare în social media, relatează presa din peninsulă. 

Ziarista în cauză, Giulia Cortese, a primit de asemenea o amendă de 1.200 de euro cu suspendare, după ce în octombrie 2021 a făcut pe fosta rețea Twitter (devenită X) o referire la înălţimea Giorgiei Meloni, care a fost considerată „body shaming”, criticarea publică a trăsăturilor fizice ale unei persoane.

Meloni a dat-o în judecată pe Cortese după ce cele două femei s-au confruntat în social media.

Giorgia Meloni, a cărei formaţiune, Fraţii Italiei, era pe atunci în opoziţie, s-a înfuriat când Giulia Cortese a publicat un colaj în care Meloni apare având pe fundal o fotografie a fostului lider fascist Benito Mussolini.

Cortese a reacţionat cu alte tweet-uri, între care unul în care i-a scris: „Nu mă sperii, Giorgia Meloni. La urma urmei, ai doar 1,2 metri. Nici măcar nu te văd”.

Giorgia Meloni ar avea între 1,58 şi 1,63 metri înălţime, potrivit mai multor site-uri.

Cortese poate face apel, iar avocatul Giorgiei Meloni a afirmat că şefa guvernului va dona unor organizaţii de caritate eventualele daune încasate, scrie presa din italia, potrivit agenției ANSA, preluată de Agerpres.

Reporteri fără frontiere a remarcat creşterea numărului de procese împotriva jurnaliştilor în acest an, Italia pierzând cinci locuri în clasamentul Indexul libertăţii presei pe 2024 al organizaţiei, unde figurează pe locul 46.

Meloni a mai dat în judecată jurnalişti, anul trecut un tribunal din Roma amendându-l pe scriitorul Roberto Saviano cu 1.000 de euro plus cheltuielile legale după ce a insultat-o la televizor în 2021, în legătură cu poziţia ei dură faţă de imigraţia ilegală.

În mai, jurnalişti de la postul public RAI au făcut grevă pentru a protesta împotriva „controlului sufocant” al guvernului Meloni asupra activităţii lor.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri