Judecătorii din Olanda mențin măsura care a stârnit proteste violente: circulația nu este permisă pe timpul nopții

Data actualizării: Data publicării:
politistii olandezi aresteaza persoane la un protest.
Sute de persoane au fost reținute la manifestațiile împotriva restricțiilor, în Olanda. Foto: GettyImages

O curte de apel olandeză a suspendat marţi o hotărâre pronunţată mai devreme în cursul zilei de către o instanţă din Haga care ordonase guvernului să anuleze interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, o măsură de combatere a COVID-19.

„Aceasta înseamnă că interdicţia de circulaţie de la ora 21:00 (20:00 GMT) rămâne în vigoare”, a anunţat televiziunea de stat NOS. Hotărârea finală a instanţei de apel va fi pronunţată vineri, relatează Agerpres.

Curtea a dorit să prevină un „efect yo-yo”, a spus judecătorul, în aşteptarea şedinţei de vineri în care instanţa trebuie să decidă dacă va permite continuarea aplicării interdicţiei de circulaţie până pe 2 martie sau dacă aceasta va trebui să înceteze conform deciziei judecătorului anunţate marţi.

„Interdicţia de circulaţie este valabilă şi în această seară”, a reacţionat premierul Mark Rutte.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Un tribunal din Haga a decis marţi că guvernul olandez trebuie să pună capăt interdicţiei de circulaţie pe timpul nopţii, măsură care a declanşat revolte violente în ţară.

Cazul a fost adus în faţa justiţiei de Viruswaarheid (Adevărul despre virus), o grupare care se opune măsurilor de combatere a COVID-19, inclusiv interdicţiei de circulaţie pe timpul nopţii, şi care a organizat numeroase proteste de la începutul crizei sanitare.

Guvernul olandez a anunţat la începutul lunii februarie prelungirea până pe 2 martie a interdicţiei de circulaţie pe timpul nopţii, în intervalul orar 21:00 - 04:30, în vigoare din 23 ianuarie.

În timpul unei conferinţe de presă, premierul Rutte le-a cerut olandezilor să „respecte în continuare interdicţia de circulaţie”, chiar dacă instanţa ar urma să respingă recursul.

Chiar dacă s-ar dovedi că interdicţia de circulaţie nu s-a bazat pe un „temei juridic” corect, „asta nu înseamnă că această măsură nu este necesară”, a adăugat Mark Rutte.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...