Foto: Gulliver/GettyImages
„Tocmai am prezidat o reuniune (de criză) privitoare la aceste inundații fără precedent. Vor fi desfășurate trupe suplimentare”, a scris peTwitter șeful executivului de la Londra.
O unitate din cadrul celui de-al doilea batalion al regimentului ducelui de Lancaster a fost deja trimisă pe teren pentru a ajuta locuitorii și autoritățile locale în lupta împotriva inundațiilor și a participa la evacuări.
David Cameron a adăugat că ansamblul dispozitivului anti-inundații, criticat în ultimele săptămâni, va fi reevaluat.
„Barierele anti-inundații, atât cele permanente, cât și cele provizorii, au jucat un rol cheie, dar este evident că în unele cazuri ele au fost depășite și noi trebuie să vedem dacă trebuie făcut ceva în plus”, a declarat David Cameron.
Inundațiile sunt consecința ploilor masive care au căzut în ultimele zile în nordul Angliei. Principala regiune afectată a fost plasată în alertă roșie de către serviciul național de meteorologie (Met Office) care a îndemnat populația să ia măsuri pentru a rămâne în siguranță.
Peste 300 de alerte au fost lansate în comitatele Lancashire și Yorkshire, respectiv în nord-vestul și nord-estul Angliei, dintre care peste 30 avertizau inundații potențial catastrofale.