Brexit | Acordul, respins de Parlamentul britanic

Data actualizării: Data publicării:
British Prime Minister Makes A Statement On Brexit From Strasbourg
Foto: Guliver/GettyImages

Parlamentul britanic a dat lovitura de graţie acordului pentru ieşirea din Uniunea Europeană. Deputaţii au respins, iar, înţelegerea negociată de Theresa May, în ciuda schimbărilor de ultim moment convenite aseară cu preşedintele Comisiei Europene. Există aşadar posibilitatea ca Brexitul să nu mai aibă loc pe 29 martie. Deputaţii sunt în continuare îngrijoraţi că plasa de siguranţă care împiedică apariţia unei graniţe fizice între Irlanda şi Irlanda de Nord ar putea, de fapt, să ţină captivă Marea Britanie în Uniunea Europeană. Nici concesiile făcute marţi aseară de responsabilii europeni nu i-au convins. Miercuri, Camera Comunelor se reuneşte din nou, de data aceasta va decide dacă vrea ca ţara să părăsească fără acord Uniunea Europeană. În funcţie de rezultat este posibil ca Brexitul să fie amânat.

British Prime Minister Makes A Statement On Brexit From Strasbourg
Foto: Guliver/GettyImages

UPDATE 22.30. Premierul Theresa May a confirmat marţi seara că Parlamentul urmează să hotărască dacă Regatul Unit va ieşi din Uniunea Europeană (UE) fără acord şi o eventuală amânare a Brexitului, relatează The Associated Press.

May a subliniat că ”regretă profund” respingerea de către Camera Comunelor a acordului divorţului pe care l-a negociat cu Bruxellesul şi a apreciat că o amânare a Brexitului nu va soluţiona problema.

Parlamentul va avea ocazia să ”respingă” prin vot, miercuri, părăsirea UE fără un acord la 29 martie, a declarat ea.

În cazul în care Camera Comunelor respinge un ”no deal” miercuri, Parlamentul urmează să se pronunţe joi, prin vot, asupra unei amânări a datei Brexitului, prevăzută în prezent la 29 martie.

May a avertizat că UE cere un motiv pentru a aproba această amânare.

UPDATE 21.25. Acordul privind Brexitul a fost respins marţi seară, de Camera Comunelor.

Votul a fost de 391 la 242 şi a fost urmat de discursul premierului Theresa May. Ea a afirmat că va cere Camerei Comunelor să voteze împotriva unui Brexit fără acord. 

Conform Reuters, parlamentarii britanici ar urma să voteze miercuri dacă Marea Britanie va părăsi blocul european fără un acord, un scenariu care, în opinia liderilor din mediul de afaceri ar aduce haos pe pieţe şi în lanţul de aprovizionare, în timp ce alţi critici afirmă că aceasta ar duce un deficit în ceea ce priveşte alimentele şi medicamentele.

Susţinătorii Brexitului afirmă că o despărţire fără acord ar putea aduce o instabilitate pe termen scurt, dar pe termen lung ar permite Marii Britanii să încheie acorduri comerciale favorabile în întreaga lume.

Este aşteptat ca Parlamentul să respingă ferm un Brexit fără acord, astfel că joi parlamentarii vor fi chemaţi să decidă dacă Guvernul trebuie să ceară amânarea datei ieşirii din UE pentru a putea avea loc noi negocieri.

May a prezidat marţi dimineaţă o şedinţă de guvern, înainte ca moţiunea să fie dezbătută după-amiază în Camera Comunelor şi votată în cursul serii.

Premierul Theresa May i-a implorat pe parlamentari, în timpul dezbaterilor care au avut loc pe parcursul zilei, să susţină acordul retragerii. 

Însă numeroşi parlamentari care susţin Brexitul și-au exprimat nemulțumirile privind faptul că acordul divorţului ţine ţara prea aproape de UE.

Ce s-a convenit luni la Strasbourg

May a mers luni seară în Parlamentul European împreună cu secretarul pentru Brexit Steve Barclay, pentru discuţii de ultim moment.

În discuţiile cu Juncker şi cu negociatorul şef pentru Brexit, Michel Barnier, au fost convenite două documente.

Ministrul Biroului Cabinetului, David Lidington, a spus apoi parlamentarilor că documentele „vor întări şi îmbunătăţi” atât acordul de retragere din UE cât şi declaraţia politică referitoare la relaţiile viitoare.

Primul document este „un instrument comun obligatoriu din punct de vedere legal” referitor la acordul de retragere

May a declarat că poate fi utilizat pentru declanşarea „unei dispute oficiale” împotriva UE, dacă aceasta va încerca să ţină captivă Marea Britanie în plasa de siguranţă pe termen nedefinit.

UE susţinuse că prevederile referitoare la graniţa cu Irlanda vor fi numai temporare.

Al doilea document este „o declaraţie comună”, care vine în completarea declaraţiei politice referitoare la relaţiile viitoare dintre Marea Britanie şi UE. Documentul se angajează la înlocuirea plasei de siguranţă cu aranjamente alternative, până în decembrie 2020.

Un alt document va fi prezentat de guvern, cunoscut sub numele de „declaraţia unilaterală”.

Aceasta prezintă poziţia Marii Britanii că nu o împiedică nimic să se retragă din înţelegerea referitoare la graniţa cu Irlanda, dacă discuţiile referitoare la viitorul relaţiilor cu UE vor eşua şi nu va există nicio perspectivă pentru un acord.

Juncker a afirmat luni, după discuţiile cu May de la Strasbourg, că UE a dedicat toată energia, timpul şi angajamentul necesare pentru clarificarea, reasigurarea sau explicarea acordului de retragere a Marii Britanii.

„Premierul şi cu mine au convenit un instrument comun angajant din punct de vedere legal, referitor la acordul de retragere. Acest instrument oferă clarificări importante şi garanţii legale privind plasa de siguranţă”, a spus Juncker.

Acesta a subliniat că instrumentul  care stabileşte detaliile are putere legală, respectând în acelaşi timp recomandările convenite de Consiliul European. Documentul conmpletează acordul de retragere, fără să îl redeschidă.

„L-am informat pe preşedintele Consiliului European în această seară şi i-am cerut să recomande acestuia să susţină acest instrument comun, care trebuie să primească mai întâi votul pozitiv al Camerei Comunelor pentru acordul de retragere”, a mai spus Juncker.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri