Insurgenţii proruşi din Ucraina acceptă un armistiţiu temporar

Data publicării:
ilustratie ucraina-1

„Ca reacţie la armistiţiul decretat de Kiev, ne angajăm să avem propria încetare a focului", a declarat Oleksandr Borodai, liderul autoproclamatei Republici Doneţk, relatează Mediafax.

„Armistiţiul nostru va dura până pe 27 iunie", a precizat liderul separatist.

Serviciile de securitate ucrainene au pus în aplicare, începând de vineri seară, o încetare unilaterală a focului. „Încetarea unilaterală a focului va dura până pe 27 iunie", a declarat vineri preşedintele Petro Poroşenko, în cursul unei vizite în regiunea Doneţk, un bastion al insurgenţilor separatişti proruşi.

Planul de pace prezentat vineri de Poroşenko va începe să fie aplicat odată cu armistiţiul. Planul de pace conţine puncte referitoare la dezarmare, garantarea unui culoar pentru plecarea mercenarilor ruşi şi ucraineni, precum şi descentralizarea puterii şi protejarea limbii ruse prin intermediul unor amendamente la Constituţie, potrivit site-ului televiziunii private Inter TV.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri