Închisoare evacuată după descoperirea unei bombe din cel de-al Doilea Război Mondial

Data publicării:
inchisoare
Foto: Shutterstock

O închisoare în orașul Regensburg, sud-estul Germaniei, urmează să fie evacuată după ce o bombă neexplodată din cel de-al Doilea Război Mondial a fost descoperită miercuri în apropiere, a anunțat poliția.

inchisoare
Foto: Shutterstock

Bomba de 225 de kilograme a fost găsită în timpul unor lucrări la un mare șantier de construcții din vestul orașului.

Relicva istorică urmează să fie dezamorsată sâmbătă, a precizat poliția, după evacuarea locuitorilor din apropiere și a deținuților, care urmează să înceapă la ora 9 dimineața.

Circa 109 deținuți vor părăsi închisoarea în cadrul operațiunii, a anunțat ziarul local Mittelbayerische.

Este cea de-a cincea bombă din cel de-al Doilea Război Mondial descoperită pe șantier până în prezent, a precizat ziarul.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri