Încă o țară europeană interzice purtarea vălului islamic

Data actualizării: Data publicării:
Australian Muslims Celebrate Eid al-Adha
Foto: Gulliver/Getty Images

Purtarea vălului islamic în spațiile publice va fi interzisă în Austria începând de la 1 octombrie, măsură pe care coaliția centristă aflată la putere a decis să o ia în fața progreselor extremei drepte, transmite vineri AFP.

Australian Muslims Celebrate Eid al-Adha
Foto: Gulliver/Getty Images

Interdicția, care se referă la vălul integral — burqa sau niqab — și funcționează deja în țări ca Franța, Belgia, Bulgaria, precum și în unele regiuni din Elveția, face parte din "legea integrării" votată la jumătatea lunii trecute de parlamentul de la Viena. Încălcarea acestei prevederi urmează să fie sancționată cu o amendă de până la 150 de euro.

Măsura a generat intense dezbateri în Austria, mai ales în rândul comunității musulmane, iar președintele țării, ecologistul liberal Alexander Van der Bellen, care a promulgat textul vineri, a apreciat că "nu este o lege bună", scrie Agerpres.

"Aderăm la principiul unei societăți deschise, ceea ce presupune o comunicare deschisă", a explicat la prezentarea proiectului coaliția la putere în Austria, respectiv social-democrații din SPOe și conservatorii din OeVP.

Legea integrării mai prevede, între altele, obligația sa refugiații și solicitanții de azil să semneze un "contract de integrare" cu un termen de un an, care să cuprindă participarea la cursuri de limbă și de educație civică și un bilanț al competențelor și pregătirii pentru integrarea profesională.

Ministrul austriac de externe Sebastian Kurz a generat o controversă la începutul acestui an, propunând să se meargă și mai departe și să se interzică și portul vălului simplu (hijab, care nu acoperă fața) de către persoanele care ocupă funcții publice.

Kurz, politician în vârstă de 30 de ani, a preluat șefia conservatorilor luna trecută și a denunțat coaliția cu social-democrații la putere din 2007, determinând convocarea de alegeri anticipate care au fost stabilite pentru 15 octombrie, cu un an înainte de termenul prevăzut. Se anunță o luptă electorală strânsă pentru postul de cancelar al Austriei între tânăra vedetă a politicii naționale, actualul șef al guvernului, social-democratul Christian Kern, și liderul formațiunii de extermă-dreapta FPOe, Heinz Christian Strache.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...