Alte două seisme puternice s-au produs miercuri dimineaţă în Croaţia, primul cu magnitudinea 4,6, iar al doilea cu magnitudinea 4,8 pe scara Richter, cu epicentrul în regiunea Petrinja, informează agenţia de ştiri croată HINA.
Primul a avut loc la ora 6:15 a.m, iar cel de-al doilea ceva mai târziu, a declarat directoarea Agenţiei de Seismologie, Ines Ivancic, pentru postul de radio din Croaţia.
Aceasta a spus că pământul ''se va zdruncina mult timp de acum încolo. Cutremurul de marţi a fost devastator şi va fi cu siguranţă urmat de o lungă serie de seisme, incluzând, cu siguranţă, şi unele puternice''.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Ivancic a mai precizat că seisme cu intensităţi mai mici ca cele de astăzi vor afecta cu siguranţă clădirile din Petrinja şi Sisak, avariate în seismul de 6,2 grade produs marţi, care a dus la moartea a şapte persoane şi a provocat pagube materiale semnificative.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Ivancic a mai spus că Petrinja a fost lovită de un număr enorm de cutremure mai mici începând de luni. Pământul tremură aproape la fiecare minut, a spus aceasta, incluzând cel puţin 25 până la 30 de seisme cu magnitudinea peste 3 pe scara Richter.
După cutremurul de marți, primarul din Petrina, localitatea în care s-au prăbușit cele mai multe clădiri, a confirmat moartea unui copil și rănirea a cel puțin 20 de persoane. "Orașul meu a fost distrus complet", a spus și primarul din Petrinja, Darinko Dumbovic într-o declarație difuzată de HRT TV: "Este ca Hiroshima, jumătate din oraș nu mai există".
Editor : Georgiana Marina