În Finlanda va avea loc primul exercițiu de artilerie la scară largă organizat de NATO de când ţara nordică s-a alăturat Alianţei

Data publicării:
Exercițiu militar în Finlanda. Foto: Profimedia Images
Exercițiu militar în Finlanda. Foto: Profimedia Images

Finlanda găzduieşte primul său exerciţiu de artilerie la scară largă organizat de NATO de când ţara nordică s-a alăturat alianţei militare anul trecut, cu exerciţii cu tiruri reale. Exercițiul a început duminică și se desfășoară în nordul Laponiei, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Acesta face parte din "Dynamic Front 25", cel mai mare exerciţiu de artilerie al NATO organizat vreodată în Europa, cu exerciţii de tragere în Finlanda, precum şi în Estonia, Germania, România şi Polonia.

Pentru prima dată, aliaţii NATO practică tiruri de artilerie la scară largă pe teritoriul finlandez, la mai puţin de 200 km de graniţa cu Rusia.

Naţiunea nordică, care împarte o graniţă de 1.300 de kilometri cu Rusia, a aderat la NATO în aprilie 2023, punând capăt deceniilor de nealiniere militară după invadarea Ucrainei de către Moscova, în februarie 2022.

"Lucrăm la interoperabilitate cu aliaţii noştri pentru a efectua tiruri de artilerie în coordonare cu aliaţii noştri din NATO", a explicat Romain, căpitan al armatei franceze şi comandant al regimentului 93 de artilerie de munte.

Echipa sa a fost îmbrăcată în ţinute călduroase de camuflaj şi s-a antrenat pe un teren unde temperatura este cu câteva grade sub zero grade Celsius.

Până la 3.600 de militari din Finlanda, Statele Unite, Suedia, Marea Britanie, Franţa şi alte ţări NATO se antrenează în timp ce un frig umed se instalează în vastele peisaje arctice din Laponia.

Poligonul şi zona de antrenament din Laponia, numite Rovajarvi, sunt cele mai mari din Europa.

"Zona în sine şi condiţiile ei sunt motivul pentru care aliaţii vor să vină să se antreneze în zona de exerciţiu Rovajarvi", a declarat pentru AFP colonelul finlandez Janne Makitalo, comandantul exerciţiului.

Exerciţiul include "schimburi de tiruri tactice multilaterale pentru artileria de câmp", în timp ce antrenează soldaţii pentru a face faţă condiţiilor dificile şi terenurilor variate din regiunea arctică, a explicat colonelul Makitalo.

Acest exerciţiu are loc în timp ce Finlanda şi-a închis graniţa terestră cu Rusia în decembrie 2023, Helsinki acuzând Moscova că a organizat sosirea de migranţi fără acte pentru a destabiliza ţara nordică.

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
PSD se retrage oficial de la guvernare! Mesajul lui Marcel Ciolacu: ”Să fie clar, am...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
„Îţi dă, dacă ai noroc, două duble”. Tilda Swinton, despre ce înseamnă cu adevărat să lucrezi cu Almodovar
Adevarul
Un important bancher anunță momentul în care vom intra oficial în criză. „Cei 250 miliarde euro s-au dus 90%...
Newsweek
SURSE Pensia pe ianuarie poate întârzia și 10 zile. Casele de Pensii NU au calendarul plăților
Digi FM
Cum se simte Florin Piersic după anul greu traversat: "Sper să prind și ziua în care am să împlinesc 89 de...
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jennifer Lopez face furori în cea mai scurtă salopetă, în turneul de promovare pentru „Unstoppable”...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...