În 2020, accidentele rutiere mortale în UE, la cel mai scăzut nivel din toate timpurile. România, țara cu cea mai mare rată de decese

Data publicării:
Intervenție a echipelor de descarcerare la un accident.
În 2020, accidentele rutiere mortale în UE, la cel mai scăzut nivel din toate timpurile. România, țara cu cea mai mare rată de decese. Foto: ISU

Comisia Europeană a publicat astăzi, 20 aprilie, cifre provizorii privind accidentele rutiere mortale din anul 2020. Potrivit estimărilor, 18.800 de persoane și-au pierdut viața în urma unui accident rutier în cursul anului trecut, o scădere anuală fără precedent de 17% față de 2019. Aceasta înseamnă că un număr de 4.000 de vieți au fost cruțate pe drumurile din UE în 2020 în comparație cu anul 2019. Scăderea volumelor de trafic, ca urmare a pandemiei de COVID-19, a avut un impact clar, deși nu poate fi măsurat, asupra numărului de accidente rutiere mortale.

Comisarul pentru transporturi, Adina Vălean: „În 2020, pe șoselele europene au fost cu 4.000 de victime mai puțin față de anul precedent. Din păcate, România rămâne țara din Uniunea Europeană cu cele mai multe accidente soldate cu victime - 85 la un milion de locuitori. România trebuie să investească masiv și urgent în soluții pentru siguranța rutieră: infrastructură adecvată pentru fiecare tip de mobilitate, programe de educație, reformă legislativă pentru introducerea tuturor principiilor europene în domeniu. Sper ca investițiile în transporturi prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență să aibă o componentă consistentă de siguranță rutieră. România are nevoie de o strategie integrată în această privință, care să lege investițiile în infrastructură de cadrul legislativ’’.

Drumurile din UE sunt de departe cele mai sigure din lume

În cursul deceniului precedent, între 2010 și 2020, numărul deceselor cauzate de accidente rutiere a scăzut cu 36%, o scădere care nu atinge obiectivul stabilit pentru deceniul respectiv, și anume reducerea cu 50% a numărului de decese. Cu toate acestea, cu 42 de accidente rutiere mortale la 1 milion de locuitori, UE rămâne continentul cu cele mai sigure drumuri din lume. Cu titlu comparativ, media mondială este de peste 180.

Potrivit cifrelor provizorii, 18 state membre au înregistrat o scădere record a numărului de accidente rutiere mortale în 2020. La nivelul UE, numărul deceselor a scăzut în medie cu 17% față de 2019, deși reducerea a fost departe de a fi uniformă, cele mai mari scăderi (de 20% sau mai mult) fiind observate în Belgia, Bulgaria, Danemarca, Spania, Franța, Croația, Italia, Ungaria, Malta și Slovenia. În schimb, cinci state membre (Estonia, Irlanda, Letonia, Luxemburg și Finlanda) au înregistrat o creștere a numărului de decese, deși numărul acestora tinde să fluctueze de la an la an în țările mici.

Pe o perioadă mai lungă de timp, numărul deceselor pe drumurile europene a scăzut cu 36% între 2010 și 2020, ceea ce se situează sub obiectivul UE de 50%. Numai Grecia (54%) a depășit obiectivul, fiind urmată de Croația (44%), Spania (44%), Portugalia (43%), Italia (42%) și Slovenia (42%). În total, nouă state membre au înregistrat scăderi cu 40% sau mai mult.

Deși evoluția fără precedent constatată în 2020 a determinat anumite schimbări în clasamentul ratelor mortalității pe țări, cele mai sigure drumuri rămân în Suedia (18 /1 milion), în timp ce România (85 /1 milion) a înregistrat cea mai ridicată rată a mortalității în 2020. Media UE a fost de 42 de decese la un milion de locuitori.

Impactul pandemiei e greu de măsurat

Reducerea volumelor de trafic, ca urmare a pandemiei de COVID-19, a avut un impact clar, deși nemăsurabil, asupra numărului de accidente rutiere mortale. Cu toate acestea, datele preliminare arată că în SUA, de exemplu, numărul accidentelor mortale a crescut vertiginos în 2020, în pofida reducerii volumelor de trafic. Într-adevăr, statisticile înregistrate în unele țări ale UE indică, de asemenea, o creștere a comportamentelor mai riscante, în special excesul de viteză, în perioadele de restricții de deplasare a persoanelor.

Impactul pandemiei de COVID-19 asupra mobilității urbane

Mersul cu bicicleta a cunoscut o creștere semnificativă în popularitate și numeroase orașe din întreaga lume au realocat (temporar) spațiu rutier cicliștilor și pietonilor. Această evoluție încurajatoare poate avea un impact pozitiv considerabil asupra calității aerului și a schimbărilor climatice și, în același timp, creează noi provocări în materie de siguranță rutieră.

La nivelul UE, aproximativ 70% din accidentele rutiere mortale din zonele urbane implică participanți la trafic vulnerabili, printre care se numără pietonii, motocicliștii și bicicliștii. Abordarea siguranței rutiere în mediul urban este, prin urmare, un domeniu-cheie de interes, iar Comisia dorește să se asigure că siguranța rutieră este luată în considerare în toate etapele planificării mobilității urbane. Siguranța rutieră va fi un element important al noii inițiative privind mobilitatea urbană care urmează să fie prezentată de Comisie în cursul acestui an. În acest sens, două capitale europene, Helsinki și Oslo, au marcat o etapă importantă, ajungând la zero decese pentru pietoni și bicicliști în 2019, citând reducerea vitezei ca factor esențial pentru acest progres.

Context

Aceste cifre sunt publicate cu ocaziaConferinței UE privind rezultatele în materie de siguranță rutieră, care reunește factori de decizie, reprezentanți ai societății civile și profesioniști din domeniul siguranței rutiere pentru a evalua situația actuală a siguranței rutiere în UE și pentru a reflecta la cea mai bună modalitate de a lua următorii pași către „Viziunea zero”.

Declarația de la Stockholm(link is external)din februarie 2020 a pregătit terenul pentru un angajament politic global prinRezoluția Adunării Generale a ONU privind îmbunătățirea siguranței rutiere globale, care proclamă perioada 2021-2030 ca al doilea deceniu de acțiune pentru siguranța rutieră și definește un nou obiectiv de reducere pentru 2030. În acest sens, UE luase deja inițiativa prin stabilirea unui nou obiectiv de reducere cu 50% a deceselor – și, pentru prima dată, și a vătămărilor grave – până în 2030. Aceste obiective au fost stabilite înPlanul de acțiune al UE pentru siguranța rutierăși înCadrul de politică al UE privind siguranța rutieră 2021-2030din 2018 și 2019 ale Comisiei, care definesc, de asemenea, planuri ambițioase în materie de siguranță rutieră în vederea atingerii obiectivului de zero decese cauzate de accidente rutiere până în 2050 („Viziunea zero”). În acest scop, au fost definiți indicatori-cheie de performanță pentru utilizarea drumurilor și acostamentelor în condiții de siguranță; vehicule sigure; utilizarea drumurilor în condiții de siguranță, inclusiv limite de viteză sigure, sobrietate la volan, prevenirea neatenției la volan și utilizarea centurilor de siguranță și a echipamentelor de protecție și îngrijiri medicale rapide și eficace în urma unui accident.

Numărul de decese cauzate de accidente rutiere la un milion de locuitori – date provizorii pentru 2020

În 2020, a existat un singur accident rutier soldat cu deces în Liechtenstein (zero decese în 2010 și 2019).

La 15 aprilie, Comunitatea transporturilor a publicat date similare privind decesele în 2020 pentru participanții regionali din Balcanii de Vest.

Cifrele pentru 2020 se bazează pe date provizorii pentru anumite țări și pot face obiectul unor modificări minore în momentul publicării datelor finale în toamna anului 2021. Variațiile procentuale din tabel sunt calculate pe baza numărului absolut de decese, nu pe baza ratei mortalității la un milion de locuitori.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...