Iarna în Europa: 20 de morţi

Data publicării:
iarna grecia

Este iarnă cu ninsori abundente şi viscol în aproape toată Europa. Locuri în care rareori ninge, precum Grecia, sunt acoperite de zăpadă. Cel puţin 20 de oameni au murit în ultimele două zile din cauza frigului, cei mai mulţi în Polonia şi Italia.

Italienii resimt cel mai puternic valul de frig. Temperaturile au coborât până la valori nemaiîntâlnite de 60 de ani. Opt oameni au murit, şase dintre ei locuiau pe străzi. La fel de neobişnuită este şi zăpada care s-a aşternut în strat consistent în sudul peninsulei şi în Sicilia. Imagini filmate din aer arată sate întregi îngropate în nămeţi. Chemaţi să dea o mână de ajutor celor care au rămas blocaţi, pompierii abia au reuşit şi ei să ţină piept viscolului.

Luaţi prin surprindere de vântul tăios şi zăpada abundentă au fost şi locuitorii Greciei.

Situaţia este foarte dificilă. E multă zăpadă. Am reuşit să închiriem nişte utilaje şi împreună cu cele ale primăriei am curăţat străzile astfel încât să evităm pe cât posibil problemele provocate de zăpadă”, spune un oficial local.

Ninsorile au ajuns tocmai până în insulele din Marea Egee şi au pus la încercare rezistenţa refugiaţilor cazaţi în taberele din Lesbos. Cei care până acum dormeau în corturi au fost mutaţi temporar în spaţii încălzite ori au primit pături şi saci de dormit. Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi a cerut autorităţilor din Grecia să-i mute pe migranţi în centrele din partea continentală a ţării unde există condiţii mai bune de cazare.

Pentru germani, ninsoarea a fost numai bună pentru practicarea sporturilor de iarnă, chiar şi în oraş.

„Este o atmosferă foarte frumoasă când ninge la Munchen. Mai apar probleme în trafic, dar altfel este foarte plăcut”, spune un localnic.

În Franţa temperaturile au scăzut până la -20 de grade Celsius. Poleiul şi gerul au fost principalii inamici ai celor care s-au aventurat la drum. În unele localităţi, şoselele s-au transformat în patinoare.

Sursa: Digi24

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...